„Marii bani nu se fac în cumpărare sau vânzare, ci în așteptare. Piața este un dispozitiv care transferă bani de la nerăbdători la răbdători."
— Jesse Livermore, atribuit pe baza scrierilor sale din 'Reminiscences of a Stock Operator' (1923)
Speculatorul care a câștigat și a pierdut totul de patru ori
Livermore a fost, poate, cel mai spectaculos trader din istoria Wall Street. A făcut avere pariind pe prăbușirea din 1907 și apoi din nou pe crahul din 1929, când a ieșit din piață cu aproximativ 100 de milioane de dolari, o sumă amețitoare pentru acea vreme. Dar a și dat faliment de mai multe ori. Ideea din spatele acestui citat vine din perioada în care înțelesese ceva ce majoritatea colegilor săi ignorau. Nu tranzacția în sine aducea profitul mare, ci disciplina de a sta pe mâini cât timp trendul nu confirma poziția. El numea asta "sitting tight", adică a rămâne fix pe poziție fără să te agiți la fiecare fluctuație.
De ce nervii bat IQ-ul la bursă
Fondul problemei e că majoritatea investitorilor nu pierd pentru că aleg prost. Pierd pentru că nu suportă să aștepte. Cumpără o acțiune bună, o vând după o săptămână fiindcă a scăzut cu 4%, apoi o văd urcând fără ei. Volatilitatea de anul acesta a scos la iveală exact acest tipar. Cine a intrat panicat pe scăderile bruște și a ieșit la fel de panicat a alimentat, fără să vrea, câștigurile celor care au stat calmi.
La BVB fenomenul e chiar mai vizibil din cauza lichidității reduse. Un investitor român cu răbdare care a cumpărat dividend-payers solizi acum câțiva ani și pur și simplu a reinvestit cupoanele a bătut lejer pe cei care săreau dintr-o poziție în alta căutând lovitura rapidă. Contraexemplul există, sigur. Răbdarea nu ajută dacă stai încăpățânat pe o afacere care se prăbușește din motive fundamentale. Livermore vorbea despre așteptarea trendului corect, nu despre a te agăța de o greșeală. Diferența e uriașă și mulți o confundă.
