„Cererea pentru locuinţe private de închiriat în rândul studenţilor este în creştere în regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE), în toate cele şase economii majore ale României, Ungariei, Cehiei, Slovaciei, Bulgariei şi Poloniei”, observă consultanţii Colliers, iar această tendinţă atrage atenţia marilor investitori.
Dacă până în 2021, în prim-planul investitorilor erau Cehia şi Polonia, de anul trecut o parte dintre aceştia şi-au extins activitatea şi în România şi Serbia, unde au deja în dezvoltare proiecte rezidenţiale destinate exclusiv închirierii. Numărul unităţilor de cazare în căminele studenţeşti private este de aproximativ 2.500 în Bucureşti, similar cu cel din Cehia, de exemplu, care are însă doar jumătate din numărul studenţilor din România. Costurile de cazare sunt cuprinse între 150 şi 300 de euro, în funcţie de numărul de camere şi de condiţiile de confort oferite.
Piaţa locuinţelor private pentru studenţi este în plină expansiune în ţările din ECE-6, iar România, care are aproape 600.000 de studenţi, urmează această tendinţă de creştere. Numai în Bucureşti există aproximativ 175.000 de studenţi care frecventează diferite facultăţi, însă oferta de locuinţe pentru aceştia este limitată, iar căminele private reprezintă o soluţie alternativă de cazare care poate răspunde cererii crescute. Spaţiile de cazare din căminele universităţilor nu depăşesc 40.000 de locuri, iar în căminele private mai sunt disponibile încă circa 2.500 locuri.
„După doi ani de pandemie, când cursurile universitare s-au desfăşurat la distanţă şi piaţa căminelor studenţeşti a fost practic îngheţată, 2022 a marcat o revenire la normalitatea pre-pandemică. În contextul acestei evoluţii, segmentul PBSA (Purpose Built Student Accommodation) din Bucureşti şi regiunea ECE a cunoscut schimbări şi oportunităţi semnificative. Este evidentă cererea foarte mare pentru spaţii de cazare private în Bucureşti, care oferă studenţilor opţiuni moderne şi flexibile de cazare, şi la fel de evident este şi interesul în creştere al investitorilor pentru acest segment, căutând activ cele mai bune oportunităţi de dezvoltare pe piaţa locală. Căminele private rămân încă un sector relativ nou în toată regiunea. Polonia, care are peste 5.100 de astfel de unităţi de cazare, România, unde sunt deja aproximativ 2.500 de unităţi în Bucuresti, şi Republica Cehă, cu peste 2.100 de unităţi, conduc în acest segment al pieţei imobiliare“, punctează Gabriel Blăniţă, associate director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

