Deficitul bugetar explicat pentru oameni obișnuiți

Când auzim la televizor că „România are un deficit bugetar foarte mare”, termenul poate suna complicat și tehnic. În realitate, ideea este destul de simplă: statul cheltuiește mai mulți bani decât încasează.

Exact ca într-o gospodărie: dacă într-o lună intră în casă 5.000 de lei, dar cheltuielile ajung la 5.500 de lei, apare un minus de 500 de lei. La stat, acest minus se numește deficit bugetar.

De unde are statul bani?

În principal, din taxe și impozite. Când plătim TVA atunci când cumpărăm ceva, impozit pe venit, contribuții sociale sau alte taxe, o parte din bani ajunge la bugetul statului.

Statul mai încasează bani și din alte surse, dar taxele și impozitele reprezintă o parte esențială a veniturilor.

Cu acești bani sunt finanțate, printre altele:

pensiile;

salariile din sectorul public;

spitalele și serviciile medicale;

școlile și universitățile;

infrastructura;

administrația publică;

apărarea și siguranța națională;

diverse programe și investiții.

Cum apare deficitul?

Să presupunem că statul încasează într-un an 100 de miliarde de lei.

Dacă cheltuiește 110 miliarde, diferența este de 10 miliarde de lei.

Așadar:

Venituri: 100 miliarde lei

Cheltuieli: 110 miliarde lei

Deficit: 10 miliarde lei

Statul trebuie să găsească acei 10 miliarde de undeva.

De regulă, îi împrumută.

Este deficitul ceva rău?

Nu neapărat.

Un deficit nu înseamnă automat că statul este „falimentar” sau că economia merge prost.

Uneori, statul se împrumută pentru investiții importante: autostrăzi, spitale, infrastructură, educație sau alte proiecte care pot produce beneficii economice pe termen lung.

Problema apare atunci când deficitul este foarte mare și persistă ani la rând, iar banii împrumutați sunt folosiți în principal pentru cheltuieli curente.

Este asemănător cu o familie care se împrumută pentru a cumpăra o casă versus una care se împrumută în fiecare lună pentru a-și plăti cumpărăturile obișnuite. Ambele au datorii, dar situația lor financiară nu este aceeași.

Cine plătește împrumuturile statului?

În cele din urmă, banii trebuie returnați din veniturile viitoare ale statului.

Iar veniturile statului provin în mare măsură din taxe și impozite.

De aceea, un deficit mare poate avea efecte asupra oamenilor obișnuiți. Dacă statul trebuie să plătească dobânzi tot mai mari, rămân mai puțini bani pentru alte lucruri sau poate apărea presiunea pentru:

creșterea unor taxe;

reducerea anumitor cheltuieli;

înghețarea sau reducerea unor programe;

limitarea investițiilor;

împrumuturi suplimentare.

Ce este datoria publică?

Deficitul și datoria publică nu sunt același lucru.

Deficitul este minusul înregistrat într-o anumită perioadă, de obicei într-un an.

Datoria publică reprezintă totalul sumelor pe care statul le are de rambursat ca urmare a împrumuturilor acumulate.

O comparație simplă:

Dacă luna aceasta te împrumuți cu 1.000 de lei pentru că ai cheltuit mai mult decât ai câștigat, cei 1.000 de lei reprezintă o nouă datorie. Dacă ai avut și anul trecut împrumuturi nerambursate, acestea se adaugă.

Astfel, deficitele repetate pot duce la creșterea datoriei publice.

De ce contează deficitul pentru viața de zi cu zi?

Pentru că finanțele statului nu sunt ceva complet separat de economia oamenilor.

Un deficit mare poate contribui la creșterea costurilor de finanțare ale statului. Dacă investitorii consideră că riscul este mai mare, statul poate ajunge să plătească dobânzi mai mari pentru a se împrumuta.

Iar dobânzile mari pot influența indirect întreaga economie.

Pot deveni mai scumpe și împrumuturile pentru companii și populație, iar presiunea asupra bugetului poate duce la decizii nepopulare privind taxele sau cheltuielile publice.

Există și un alt aspect important: dacă statul cheltuiește foarte mult într-o perioadă în care economia este deja puternică, cererea suplimentară poate contribui la presiuni inflaționiste.

Atunci de ce nu reduce pur și simplu statul cheltuielile?

Pentru că în practică lucrurile sunt mai complicate.

O mare parte din cheltuielile statului sunt dificil de redus rapid. Pensii, salarii, servicii medicale, educație, dobânzi și alte obligații reprezintă sume importante.

În plus, orice reducere de cheltuieli afectează oameni concreți.

Dacă reduci cheltuielile unui minister, de exemplu, poți reduce risipa. Dar poți ajunge și la situația în care sunt afectate servicii publice importante.

De aceea, problema nu este doar „cât cheltuie statul?”, ci și „pe ce cheltuiește?” și „cât de eficient cheltuiește?”

Dar dacă statul mărește taxele?

Și aceasta este o soluție posibilă pentru reducerea deficitului: creșterea veniturilor bugetare.

Numai că nici aici lucrurile nu sunt simple.

Taxe mai mari pot aduce mai mulți bani la buget, dar pot însemna și mai puțini bani rămași populației și companiilor. Unele firme pot investi mai puțin, iar consumul poate încetini.

Prin urmare, guvernul trebuie să găsească un echilibru între venituri, cheltuieli, creștere economică și nivelul taxării.

Deficitul nu trebuie confundat cu „lipsa banilor”

Statul poate avea bani în conturi și, în același timp, să aibă deficit.

Deficitul este o diferență între veniturile și cheltuielile unei perioade, nu o măsură a banilor existenți într-un anumit moment.

Este importantă și mărimea deficitului în raport cu economia. De aceea, auzim frecvent despre deficit exprimat ca procent din PIB.

PIB-ul reprezintă, simplificat, valoarea bunurilor și serviciilor produse într-o economie într-o anumită perioadă.

Dacă spunem că deficitul este de 6% din PIB, nu înseamnă că statul a cheltuit cu 6% mai mult decât toate veniturile sale. Înseamnă că diferența dintre cheltuielile și veniturile statului reprezintă aproximativ 6% din valoarea PIB-ului.

Pe scurt

Deficitul bugetar poate fi înțeles printr-o formulă foarte simplă:

Statul încasează mai puțin decât cheltuiește → apare deficitul → diferența este finanțată, de regulă, prin împrumuturi → împrumuturile cresc datoria și generează dobânzi.

Un deficit moderat poate fi perfect gestionabil, mai ales dacă banii finanțează investiții care ajută economia.

Un deficit foarte mare și persistent devine însă o problemă, deoarece datoria și dobânzile pot crește, iar statul ajunge să aibă mai puțin spațiu pentru a reacționa atunci când apare o criză.

În definitiv, întrebarea importantă nu este doar „Are România deficit?” — pentru că multe state au deficit — ci:

„Cât de mare este deficitul, de ce a apărut, pe ce sunt cheltuiți banii împrumutați și poate fi redus într-un mod sustenabil?”

Asta este, de fapt, esența problemei bugetare.

Sursă foto: Pexels.com