money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareDenisa Gelatu

Eurostat: România, între țările cu cea mai mare CREȘTERE ECONOMICĂ din UE în trimestrul I din 2023

Publicat la 16.05.2023, 12:37:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Eurostat: România, între țările cu cea mai mare CREȘTERE ECONOMICĂ din UE în trimestrul I din 2023

Potrivit datelor Oficiului European pentru Statistică, România, alături de Spania și Cipru figurează în topul țărilor cu cea mai mare creștere economică.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele pentru primul trimestru din 2023, cel mai semnificativ avans anual s-a înregistrat în Spania (3,8%), Cipru (3,4%), România (2,8%), Irlanda (2,6%) şi Portugalia (2,5%).

S-au înregistrat scăderi în Lituania (-3,6%), Ungaria (-1,1%), Cehia (-0,2%) şi Germania (-0,1%).

PIB-ul SUA a crescut cu 0,3% în primul trimestru din 2023, comparativ cu precedentele trei luni, şi cu 1,6% în ritm anual.

De asemenea, economia UE a crescut cu 0,2%, iar a zonei euro cu 0,1%, în primul trimestru din 2023, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un declin de 0,1% în UE şi o creştere zero în zona euro.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele pentru primul trimestru din 2023, cel mai semnificativ avans comparativ cu precedentele trei luni s-a înregistrat în Polonia (3,9%), Portugalia (1,6%) şi Finlanda (1,1%), scăderi fiind în Lituania (minus 3%), Irlanda (minus 2,7%), Ţările de Jos (minus 0,7%), Austria (minus 0,3%) şi Ungaria (minus 0,2%).

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite