Cei care au credite în franci elveţieni (imobiliare şi de consum) şi sunt cei mai zgomotoşi sunt puţini, comparativ cu numărul celor care au un credit luat de la bancă, indiferent de tipul lui: 62.000 la finalul anului trecut şi peste 80.000 maximum în anii anteriori versus 3,4 mil. clienţi, ceea ce înseamnă o pondere de numai 1,8%.

 

De asemenea, soldul creditelor în franci elveţieni este de numai 8 mld. lei la finalul lui 2015 versus 108 mld. lei cât reprezintă soldul total al celor care au credite la bancă, ceea ce reprezintă o pondere de numai 7,4%.

 

Deci cum a ajuns o minoritate, pentru că sunt o minoritate în economia generală, să aibă o voce mediatică atât de puternică şi în societate şi chiar să fie o forţă de temut în faţa parlamentarilor la legea dării în plată?

 

Mai mult decât atât, această voce a câştigat teren şi în sălile de judecată, acolo unde puterea băncilor şi a avocaţilor angajaţi de ele era mult mai mare.

 

Cei care au credite în franci elveţieni au plătit la bancă rate mai mici decât cei care au luat credite în euro sau în lei până la aprecierea francului elveţian de la începutul lui 2015.

 

Dacă ne dăm un pas în spate şi ne uităm puţin la cifre, cei cu credite în franci elveţieni nu ar trebui să fie atât de vehemenţi. Pierderile nu sunt atât de mari faţă de cei cu împrumuturi în euro sau în lei. într-adevăr, soldul te omoară, dar ratele plătite până acum au fost cam la acelaşi nivel.

 

Pentru că nu au crezut că răzvrătirea individuală se poate uni într-o răzvrătire colectivă, bancherii le-au trântit uşa în nas când ei au cerut negocierea şi renegocierea contractelor. Ascunzându-se sub celebra semnătură (dacă ai semnat eşti bun de plată), băncile nu au anticipat deloc ceea ce ar putea să vină peste ei.

 

Acum şase ani, Facebook-ul nu avea amploarea de astăzi şi nimeni nu ştia la ce va folosi. Toată lumea credea că este o chestie pentru tineri, unde pierd timpul. între timp, această reţea socială, a crescut atât de mult, încât a devenit „vocea” tuturor, text şi imagine, o voce pe care nu poţi să o mai controlezi sub nicio formă. Ceea ce nu scrie presa sau nu ceea ce nu dau televiziunile, dă Facebook-ul, adică clienţii.