money.ro
🔔 Alerte
SportFlorian Gheorghe

FC Barcelona trece de un miliard de euro venituri! Clubul pregătește un nou record financiar!

Publicat la 08.09.2026, 13:20:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
FC Barcelona trece de un miliard de euro venituri! Clubul pregătește un nou record financiar!

FC Barcelona se pregătește pentru un nou record financiar. Pentru sezonul 2026-2027, clubul estimează venituri de aproape 1,2 miliarde de euro, după o creștere spectaculoasă a încasărilor din exploatarea stadionului, sponsorizări și vânzarea produselor oficiale. Partea mai puțin bună apare însă în bilanț: datoria netă a Barcelonei a ajuns la 607 milioane de euro.

FC Barcelona încearcă să transforme revenirea pe Camp Nou într-un motor financiar capabil să schimbe radical situația clubului. Pentru sezonul 2026-2027, gruparea catalană și-a construit un buget cu venituri estimate la 1,195 miliarde de euro. Este cu aproximativ 135 de milioane de euro mai mult decât veniturile obținute în sezonul precedent. Cifrele plasează Barcelona din nou în zona cluburilor de fotbal care generează anual venituri de peste un miliard de euro. Dar bilanțul are și o parte cu probleme. La 30 iunie 2026, Barcelona avea o datorie netă de 607 milioane de euro, conform criteriilor Ligii Profesioniste de Fotbal din Spania. Este o creștere importantă față de anul anterior, când datoria netă era de 469 milioane de euro. Într-un singur an, aceasta a crescut cu 138 de milioane de euro, echivalentul unei majorări de aproximativ 29%. Creșterea este cu atât mai importantă cu cât întrerupe tendința de scădere a datoriei pe care clubul o înregistrase începând cu sezonul 2021-2022. Barcelona explică această evoluție în principal prin reducerea rezervelor de numerar, afectate de plățile de dobânzi aferente proiectului Espai Barça, amplul program de modernizare a stadionului și infrastructurii clubului.

Barcelona a terminat sezonul trecut pe pierdere

În ciuda veniturilor importante, Barcelona nu a reușit să încheie exercițiul financiar 2025-2026 pe profit. Clubul catalan a raportat o pierdere după impozitare de 18 milioane de euro.

Situația arată cât de dificil este pentru una dintre cele mai mari echipe de fotbal din lume să transforme veniturile uriașe în profit. Barcelona are cheltuieli sportive pe măsură, iar salariile jucătorilor și amortizarea transferurilor reprezintă una dintre cele mai importante categorii de costuri.

Aproape 1,2 miliarde de euro venituri în noul sezon

Pentru 2026-2027, conducerea Barcelonei vede însă un scenariu mult mai optimist. Bugetul prevede 1,195 miliarde de euro venituri și 1,133 miliarde de euro cheltuieli. Pe hârtie, diferența lasă loc pentru un rezultat pozitiv. Una dintre principalele explicații este revenirea completă pe Camp Nou. Clubul estimează că stadionul va genera cu aproximativ 60 de milioane de euro mai mult decât în sezonul precedent, deoarece Barcelona își va disputa toate meciurile de pe teren propriu acolo. Stadionul nu este însă singura sursă de creștere. Barcelona mizează și pe sponsorizări, dar și pe vânzarea produselor oficiale.

Sponsorizările și tricourile aduc bani record

Oficialii clubului susțin că veniturile comerciale au continuat să crească.

Barcelona indică în special sponsorizările, care au atins un nou record istoric, dar și vânzările de produse prin intermediul filialei Barça Licensing & Merchandising. Cu alte cuvinte, Barcelona nu mai depinde doar de banii generați de meciuri și drepturile TV. Brandul clubului a devenit o afacere globală, iar tricourile, echipamentele sportive și celelalte produse cu însemnele Barcelonei reprezintă o sursă importantă de venit. Este una dintre strategiile prin care clubul încearcă să își refacă puterea financiară.

Cheltuielile sportive urcă la 636 de milioane de euro

Creșterea veniturilor vine însă la pachet cu o creștere importantă a costurilor. Pentru sezonul 2026-2027, Barcelona estimează că salariile și amortizarea jucătorilor vor ajunge la aproximativ 636 de milioane de euro. Este o creștere de aproximativ 53%, comparativ cu 571 de milioane de euro la finalul sezonului 2025-2026.Barcelona trebuie să genereze tot mai mulți bani pentru a susține o echipă competitivă la cel mai înalt nivel. Performanța sportivă generează venituri, dar performanța costă.

Barcelona vrea încă 300 de milioane de euro pentru Camp Nou

Problemele financiare legate de stadion nu s-au încheiat. Pe 19 septembrie, Consiliul de Administrație al Barcelonei urmează să ceară Adunării Generale Ordinare aprobarea extinderii liniei de credit pentru finalizarea lucrărilor de renovare a Camp Nou. Suma solicitată poate ajunge la 300 de milioane de euro. Banii ar urma să fie utilizați pentru finalizarea lucrărilor de renovare ale stadionului. Pentru Barcelona, Camp Nou este în același timp și una dintre cele mai mari investiții ale clubului, și una dintre principalele speranțe pentru revenirea financiară.

Cu cât stadionul poate funcționa la capacitate mai mare și poate găzdui mai multe evenimente, cu atât cresc și veniturile generate de această infrastructură.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite