money.ro
🔔 Alerte
ActualitateFlorian Gheorghe

Frații Tate recunosc în instanță că mașinile de milioane de dolari cu care se lăudau pe rețelele sociale nu erau ale lor. Cum și-au construit imaginea de miliardari

Publicat la 25.08.2026, 19:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Frații Tate recunosc în instanță că mașinile de milioane de dolari cu care se lăudau pe rețelele sociale nu erau ale lor. Cum și-au construit imaginea de miliardari

Imaginea de lux afișată ani la rând de Andrew și Tristan Tate pe rețelele sociale are o explicație cam rușinoasă dată chiar din partea avocaților lor. În documentele depuse în instanță, apărarea celor doi a recunoscut că o parte dintre supermașinile și bunurile extravagante prezentate online nu le aparțineau, ci erau închiriate sau promovate contra cost. Declarațiile „au bubuit” în presa internațională, ”milionarii” fiind ironizați la scară mare.

Printre exemple se află o colecție de automobile de lux lăudată la aproximativ 14 milioane de dolari, dar și un superiaht prezentat în mediul online ca simbol suprem al bogăției lor și evaluat la aproximativ 50 de milioane de dolari. Potrivit relatărilor apărute în presa britanică despre documentele judiciare, strategia ar fi avut un scop precis -construirea unei imagini de personaje extrem de bogați, capabilă să genereze audiență, implicit, venituri și să fie invidiați pentru a-și vinde cursurile credulilor.

Supermașinile de milioane de dolari ar fi fost ....închiriate

Andrew și Tristan Tate au devenit cunoscuți în întreaga lume și prin imaginile în care apăreau alături de automobile extrem de scumpe. În videoclipurile publicate online au fost prezentate modele precum Bugatti și Aston Martin, iar valoarea totală atribuită unei astfel de „colecții” a fost estimată la circa 14 milioane de dolari. Apărarea celor doi susține însă că unele dintre aceste automobile erau închiriate, nu cumpărate și deținute de frații Tate.

Avocații au argumentat în fața instanței că închirierea unor mașini exclusiviste este o practică întâlnită în industria de divertisment și în zona creatorilor de conținut. În cazul lor, asemenea apariții făceau parte dintr-o strategie mai amplă de construire a unui personaj online.

Informația a fost relatată pe 25 august de presa britanică, inclusiv The Guardian, după apariția documentelor din procedura judiciară.

Procurorii au invocat ambarcațiunea lor ultralăudată în contextul riscului ca frații Tate să poată părăsi Statele Unite. Apărarea a venit însă cu o explicație diferită- iahtul nu le aparținea celor doi.

Potrivit avocaților, frații Tate ar fi fost plătiți pentru promovarea ambarcațiunii pe rețelele sociale.

Ceea ce pentru milioane de urmăritori a părut a o demonstrație a averii personale este, potrivit apărării lor, parte dintr-o activitate de promovare și creare de conținut. Presa britanică relatează că avocații au încercat astfel să explice instanței diferența dintre personajul prezentat online și situația financiară reală a celor doi.

O imagine construită pentru milioane de vizualizări

Strategia descrisă de avocații fraților Tate este importantă tocmai pentru că averea afișată pe internet a reprezentat una dintre componentele centrale ale brandului personal construit de Andrew și Tristan Tate. Mașini de lux rare, iahturile, avioanele private și stilul de viață extravagant au fost folosite pentru a transmite naivilor mesajul că ”succesul financiar ar fi accesibil celor care urmează modelul promovat de ei”.

Potrivit apărării, însă, o parte din ”decor” era mai degrabă teatru pentru social media decât averea personală. Cotidianul britanic notează că avocații au descris utilizarea unor astfel de bunuri drept parte a unui model de afaceri bazat pe atragerea atenției online și pe conținut exagerat sau teatral.

Ce mașini au afișat frații Tate în România și, prin internet, pe tot mapamondul

În perioada în care au locuit în România, frații Tate s-au afișat frecvent cu automobile exclusiviste.

Printre modelele asociate imaginii lor publice s-au numărat Ferrari 458 Italia, Ferrari 812 Superfast, Lamborghini Huracan EVO, McLaren 765, Aston Martin Vanquish S Volante V12 și Porsche 911 Carrera 4S. Unul dintre cele mai spectaculoase automobile asociate cu aparițiile lor este Koenigsegg Jesko Attack, un model extrem de rar, al cărui preț poate ajunge la câteva milioane de dolari.

În locul unei colecții personale de zeci de milioane de dolari, avocații descriu un mecanism prin care bunurile luxoase puteau fi folosite temporar pentru a produce conținut, audiență și venituri.

Frații Tate, arestați la Miami în luna iulie

Dezvăluirile apar în timp ce Andrew și Tristan Tate se află în centrul unei proceduri de extrădare către Marea Britanie. Cei doi au fost arestați de autoritățile americane la Miami, pe 18 iulie 2026, după ce autoritățile britanice au solicitat extrădarea lor. Serviciul Procuraturii Coroanei din Marea Britanie a anunțat ulterior noi acuzații, iar numărul total al capetelor de acuzare ajunge la 59: 42 împotriva lui Andrew Tate și 17 împotriva lui Tristan Tate.

Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, se confruntă, printre altele, cu acuzații de viol, trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, agresiune și infracțiuni referitoare la imagini indecente cu minori. Tristan Tate, în vârstă de 38 de ani, este acuzat, între altele, de viol, agresiune sexuală și trafic de persoane în scopul exploatării sexuale. Acuzațiile sunt contestate de frații Tate, care susțin că sunt nevinovați.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite