Hoția transformă România în deșert
Publicat la 24.03.2016, 06:26:48
Primarul comunei recunoaşte că situaţia i-a scăpat de sub control, după ce a fost arestat pentru abuz în funcţie. A stat un an după gratii şi nimeni n-a mai ţinut în frâu Primăria.
Furturile masive au început anul trecut, imediat după ce a expirat contractul cu firma care trebuia să aibă grijă de copaci. Abia când furturile s-au înteţit, Garda Forestieră a mers în control. Între timp, la poliţie au ajuns doar 30 de sancţiuni pentru tăieri ilegale.
„Această asociaţie nu are contract de pază cu o structură silvică, ceea ce ne-a determinat să facem demersurile legale. Se vor face inspecţii de fond, cuantificarea pagubei care este creată în această suprafaţă”, a explicat Ionel Toma, inginer Garda Forestieră Dolj.
Pădurea a fost plantată în 2009 de Ministerul Mediului, pe terenul localnicilor. Ei o pot exploata în regim silvic, la cinci ani după plantare, dar spun că nu au parte de nicio creangă, pentru că hoţii iau tot.
„De când a venit domnul primar şi şi-a preluat funcţia, s-a dezafiliat această pădure, adevăraţii proprietari vin şi plâng la Primărie, domnule, ce facem, este pădurea noastră, ne uităm cum o devastează hoţii şi cumpărăm lemne de la hoţi?”, spune Ştefan Cioablă, viceprimarul comunei Daneţi.
În medie, statul a cheltuit pentru plantarea unui hectar de pădure 20 de mii de lei. Amenzile pentru tăierile ilegale, în funcţie de materialul lemnos, pornesc de la o mie de lei şi până la cinci mii de lei, chiar şi închisoare. Asta dacă s-ar şi aplica sancţiunile.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

