Astăzi în istorie, 7 august: Fed a ignorat criza cu două zile înainte

Pe 7 august 2007, Comitetul de Politică Monetară al Rezervei Federale americane (FOMC) a decis să mențină dobânda de referință la 5,25%, nivel la care se afla din iunie 2006. În comunicatul de după ședință, oficialii au scris negru pe alb că "principala îngrijorare de politică rămâne riscul ca inflația să nu se modereze conform așteptărilor". Cu alte cuvinte, cea mai puternică bancă centrală din lume se uita în direcția greșită. Peste 48 de ore, sistemul financiar global avea să se cutremure.

Ce vedea Fed și ce nu voia să vadă

Economia americană părea solidă pe hârtie. Șomajul era la 4,6%, creșterea PIB rezistase, iar bursele se aflau aproape de maxime — indicele S&P 500 se tranzacționa în jurul valorii de 1.470 de puncte, la doar câteva zile după ce atinsese recordul istoric din iulie. Ben Bernanke și colegii săi erau obsedați de prețuri, de barilul de petrol care urca și de presiunea salarială.

Problema era că fisurile apăruseră deja. Doi mari fonduri Bear Stearns se prăbușiseră în iunie. Piața creditelor ipotecare subprime scârțâia din toate încheieturile. Investitorii cumpăraseră ani la rând titluri garantate cu ipoteci fără să înțeleagă ce conțineau. Fed a menționat "volatilitatea piețelor financiare" într-o singură propoziție, apoi a trecut mai departe. A fost, retrospectiv, una dintre cele mai proaste sincronizări din istoria băncilor centrale.

Cele două zile care au schimbat totul

Pe 9 august 2007, BNP Paribas a înghețat trei fonduri de investiții, recunoscând că nu mai putea evalua activele legate de ipotecile americane — pur și simplu dispăruse orice cumpărător. În aceeași zi, Banca Centrală Europeană a injectat de urgență 95 de miliarde de euro în sistemul bancar, cea mai mare intervenție de la 11 septembrie 2001. Piața interbancară a înghețat. Băncile refuzau să-și mai împrumute bani una alteia pentru că nimeni nu știa cine stă pe un morman de active toxice.

De acolo, totul s-a accelerat. Northern Rock a cerut ajutor în septembrie, Bear Stearns a fost vândut pe nimic în martie 2008, iar Lehman Brothers a căzut în septembrie 2008. Fed, care pe 7 august se temea de inflație, a ajuns să taie dobânda până aproape de zero și să inventeze programe de cumpărare de active de trilioane de dolari. Reglementarea bancară a fost rescrisă complet prin Dodd-Frank.

Când datele oficiale te mint în față

Lecția nu e că băncile centrale greșesc — asta se știe. Lecția e că indicatorii oficiali pot arăta perfect fix înainte de dezastru. Șomajul mic, bursa la maxim, inflația sub control: toate erau reale în august 2007 și toate erau irelevante. Semnalul adevărat venea din piața de credit, un colț pe care puțini îl urmăreau.

Pentru investitorul de la BVB, paralela e directă. Când toată lumea repetă că "fundamentele sunt solide", merită să te uiți exact acolo unde nimeni nu se uită — la lichiditatea din sistem, la costul real al banilor, la dobânzile pe care ROBOR-ul le semnalează. Piețele nu cad pentru că datele sunt proaste. Cad pentru că datele erau bune fix până în clipa în care au încetat să mai conteze.