Pe 11 august 2015, Banca Populară a Chinei (PBOC) a stabilit cursul de referință al yuanului cu 1,9% mai slab față de dolar, mutându-l de la aproximativ 6,116 la 6,229 unități pentru un dolar. A fost cea mai mare devalorizare într-o singură zi din ultimele două decenii. Investitorii care se trezeau în acea dimineață au înțeles rapid că a doua economie a lumii tocmai schimbase regulile jocului.
Un anunț tehnic care a speriat toată planeta
Oficial, Beijingul a prezentat mișcarea ca pe o reformă: un pas către un curs de schimb mai orientat spre piață, în care fixingul zilnic să reflecte mai bine cotațiile de închidere din ziua precedentă. Pe hârtie, o modernizare rezonabilă. În realitate, piețele au citit altceva — semnul că economia chineză frâna mult mai puternic decât recunoșteau datele oficiale, iar exporturile scădeau vizibil.
Contextul era deja tensionat. Bursa de la Shanghai pierduse aproape 30% în săptămânile anterioare, după un boom speculativ care spărsese toate recordurile. Fed-ul american se pregătea de prima majorare a dobânzii din 2006, iar prețul petrolului aluneca spre 40 de dolari barilul. Devalorizarea yuanului a fost picătura care a transformat nervozitatea în frică. În doar trei zile, moneda chineză a cedat aproape 4,4%, iar băncile centrale din Asia s-au trezit prinse într-un început de război valutar.
Efectul de domino până la New York
Ce a urmat a fost o vară brutală. Pe 24 august 2015, ziua numită apoi "Lunea Neagră", Dow Jones s-a prăbușit cu peste 1.000 de puncte la deschidere, iar indicele Shanghai Composite a pierdut 8,5% într-o singură ședință. Materiile prime au fost lovite direct: cuprul, petrolul și metalele au căzut pe temerea că cererea chineză se evaporă. Companiile de lux, producătorii auto germani și exportatorii care depindeau de consumatorul chinez au simțit imediat lovitura.
