Cum a evoluat postul de la intrarea pe piaţa din vara trecută? Cu cât a crescut audienţa in primele şase luni ale anului 2010?
Evoluţia a fost una foarte bună, în scurt timp am ajuns numarul 1 în nişa TV pentru copii din România şi suntem foarte populari. Astfel, ne-am consolidat poziţia de lider în topul canalelor în rândul copiilor timp de trei luni consecutiv (martie-mai 2010). Iar audienţa din România a avut o creştere mare, faţă de cea a competitorilor noştri de pe piaţa locală.
Disney Channel a înlocuit Jetix şi a înregistrat o creştere anuală semnificativă de 43% în rândul spectatorilor, în comparaţie cu Jetix pentru aceeaşi perioadă de timp. În lunile martie – mai 2010, canalul a cunoscut cea mai mare creştere anuală în ceea ce priveşte ratingurile, de +61% în rândul telespectatorilor individuali şi +84% în rândul copiilor. De asemenea, postul TV a avut cea mai mare creştere anuală procentuală în rândul copiilor faţă de celelalte canalele pentru copii, cu +4.5 puncte procentuale.

Care este strategia Disney pentru a atrage audienţa locală? Care sunt paşii?
Conţinutul programelor noastre este creat în jurul unui set de valori universale, cum ar fi: să crezi în tine, să-ţi iubeşti familia, să-ţi realizezi visurile. Aceste idei îi ajută pe copii să traverseze provocările creşterii, iar poveştile prezentate evidenţiază dileme zilnice sub formă de divertisment pentru ca publicul să poată rezona cu programele.
Printre cele mai apreciate programe din portofoliul nostru se numără serialele Hannah Montana ( s-a situat pe prima poziţie în medie cu 4,9 milioane de telespectatori care au urmărit serialul în trimestrul I din 2010). Serialul Magicienii din Waverly Place (a înregistrat 4,6 milioane de telespectatori în ianuarie-martie 2010). Phineas şi Ferb a fost serialul cu cel mai mare succes, în rândul copiilor şi a avut 1,1 milioane de telespectatori în aceeaşi perioadă – un procent semnificativ de 57% dintre copiii români.
Starstruck s-a clasat pe prima poziţie în intervalul său orar, cu peste 1 milion de telespectatori, dintre care 546.000 de copii, în primul weekend al premierei.
Conţinutul mesajelor din filmele difuzate este formula aleasă de noi, pentru a atrage audienţă pe plan local. Apoi al doilea pas este localizarea programelor. Folosim staruri locale care ne ajută să fim mai aproape de copii români şi le permite acestora din urmă să fie mai bine conectaţi la personajele noastre globale.
Muzica este partea centrală a filmului Camp Rock 2: Competiţia Finală, iar vedetele locale care promovează pelicula sunt Miruna Oprea şi Noni Ene, care sunt doi copii muzicieni din România. Acesta este doar un exemplu de localizare al programelor, mai sunt şi alte campanii de genul acesta, dar cu alte mize, care atrag publicul din România.
Credeţi că este aglomerată piaţa de posturi pentru copii din România sau mai este loc şi pentru alte canale dedicate acestora?
De regulă, piaţa decide dacă un post TV de nişă este competitiv sau nu. Cum vă spuneam şi la începutul interviului, dacă ne uităm la ce fenomen a născut Disney Channel Est în România, ajungând în scurt timp lider de piaţă în rândul canalelor TV pentru copii, putem spune că piaţa de aici este dinamică şi noi dorim să investim în continuare. Nu pot vorbi în numele competitorilor noştri, dar noi dorim să dezvoltăm afacerea, prin deschiderea unui birou permanent în România.
Câţi angajaţi aveţi în total şi câţi activează în România?
Ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, modul în care operaţinunile noastre s-au reflectat pe piaţa din Sud-Estul Europei, ne-a făcut să ne focusăm mai mult pe această regiune. Avem birouri, în Varşovia, în Praga şi în Budapesta. România este următoarea ţară pe lista noastră. Dar, după ce vom evalua şi analiza situaţia, vom vedea dacă vom deschide un birou şi aici. Deocamdată ne rezumăm doar la cele trei birouri din Europa Centrala şi de Est. Suntem din ce în ce mai aproape de a face pasul acesta şi în România, mai ales că Disney Channel a obţinut rezultate fantastice şi de aceea luăm în calcul deschiderea unui birou aici în viitor.




