În urmă cu două săptămâni, The Wall Street Journal scria că Google şi Comcast sunt principalii candidaţi pentru a se ocupa de reclamele pe care Netflix vrea să le afişeze într-un viitor plan cu un abonament mai accesibil.
Acum, Netflix a anunţat oficial că de implementarea, gestionarea şi vânzarea reclamelor se va ocupa Microsoft, demontând complet informaţia vehiculată anterior de prestigioasa publicaţie americană.
Înţelegerea este un pas important pentru ambele companii. Pe de o parte, Netflix este un pas mai aproape de viitorul plan cu reclame, care ar putea însemna redresarea sau, din contră „canibalizarea” planurilor premium (dacă utilizatorii aleg să renunţe la abonamentele mai scumpe pentru a folosi versiunea cu reclame).
Pe de altă parte, Microsoft „pune mâna” pe o audienţă de peste 221 de milioane de abonaţi şi datele acestora. Anul trecut, Microsoft a avut venituri de 10 miliarde de dolari din reclame.

