Ministrul Fondurilor Europene (MIPE), Adrian Câciu, a reacționat la investigația publicată de Europa Liberă, potrivit căreia un funcționar din minister ar fi oferit în privat consultanță pentru stat și ar fi încheiat contracte de peste 700.000 de euro săptămâna trecută.
“Șmecheria se încheie începând de azi!
Este inacceptabil ca funcționarii MIPE să aibă astfel de preocupări și să dea consultanță în privat, prevalându-se de o legislație mult prea permisivă, în loc să își vadă de atribuțiile pe care le au și pentru care sunt plătiți din bani publici.
Ne vom despărți rapid de toți care nu înțeleg ce înseamnă serviciul public. Faptele acestor indivizi aruncă o pată incorectă asupra celor ce muncesc cinstit în MIPE și care au făcut ca aceasta instituție să aibă cele mai bune rezultate în materia absorbției de fonduri europene și de finanțare a dezvoltării economiei românești.

