Bursa de Valori București (BVB) pare să fi înghețat în așteptarea unor vremuri mai bune. Luni, 7 septembrie, s-au înregistrat puține tranzacții, de valoare mică. Lichiditatea BVB este mult sub media zilnică anuală. După ce toată ziua BET e fost în teritoriu negativ destul de pronunțat, la sfârșitul zilei indicele principal al bursei de la București a reușit cumva un ”damage control” și a închis cu un plus minor de 0,11%. Toți ceilalți indici constituenți sunt în aceeași situație, mai puțin BET-NG, BET-BK și BETAeRO, care scad ușor.







