Cristina are 35 de ani, iar la vârsta de doi ani a fost adoptată de o familie din Italia. Ea a vrut să își cunoască părinții naturali și a acționat în acest sens. A publicat pe un grup de Facebook povestea sa și a reușit să își găsească familia naturală.
„Am descoperit numele mamei biologice care se numește ... Mihaela și avea domiciliul în București strada Desișului numărul 3 .... La tata nu este trecut numele, iar din informațiile avute mama ar fi avut vârsta de 18 ani la nașterea mea.
Numele meu la naștere a fost ... Cristina și sunt născută pe data de 20.08.1987 în București,sectorul 1. Am fost adoptată la vârsta de 2 anișori jumătate de la casa de copii numărul 4, care se afla pe strada Vrancea. Am avut parte de o familie minunată căreia ii datorez totul dar simt atât de mult nevoia să pot alătura piesa care îmi lipsește din viața mea și să îmi găsesc familia biologică să știu dacă mai am frați și surori.
Visez și noaptea că undeva în lume mai am și alți frați care cred că ar fi bucuroși să mă cunoască”, așa a scris Cristina pe grupul de Facebook The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României.
Administratorii grupului au anunțat că familia Cristinei a fost găsită.


