Câștigarea Campionatului Mondial 2026 a adus bucurie în rândul suporterilor spanioli și nu numai. Potrivit unui studiu economic publicat de cercetători de la Universitatea din Aberdeen, succesul unei naționale la cel mai important turneu de fotbal al lumii poate avea un impact direct asupra economiei țării campioane.

După victoria Spaniei cu 1-0 în fața Argentinei, în finala Campionatului Mondial recent încheait, economiștii estimează că efectele pozitive s-ar putea vedea inclusiv în evoluția Produsului Intern Brut (PIB) în următoarele șase luni.

Studiu: PIB-ul țării campioane crește în semestrele următoare

Cercetarea realizată în 2024 de economistul Marco Mello, de la Universitatea din Aberdeen, și publicată în revista Oxford Bulletin of Economics and Statistics, a analizat date economice și sportive din perioada 1961-2024. Concluzia este surprinzătoare- țările care câștigă Campionatul Mondial înregistrează, în medie, o accelerare a creșterii economice de aproximativ 0,48 puncte procentuale în cele două trimestre care urmează finalei. Potrivit autorului, impactul este mai redus în primul trimestru, de circa 0,45 puncte procentuale, iar în al doilea poate ajunge la 0,68 puncte procentuale, după care efectul se estompează.

De unde vine impulsul economic

Explicația nu are legătură doar cu entuziasmul generat de succesul sportiv. Economiștii susțin că victoria la Cupa Mondială funcționează ca o campanie globală de promovare pentru țara respectivă. Vizibilitatea internațională crescută stimulează interesul pentru produsele, serviciile și brandurile naționale, ceea ce poate duce la o majorare a exporturilor. Analiza arată că exporturile statului campion cresc, în medie, cu 5-6 puncte procentuale peste ritmul obișnuit în perioada imediat următoare câștigării trofeului.

Miliarde de euro în plus pentru economia Spaniei

În prezent, economia Spaniei este evaluată la aproximativ 1,69 trilioane de euro.

Raportat la dimensiunea actuală a PIB-ului, o accelerare economică de aproape jumătate de punct procentual în cele două trimestre analizate ar putea însemna aproximativ 4 miliarde de euro în plus pentru economia spaniolă, potrivit estimărilor bazate pe concluziile studiului.

Desigur, această valoare reprezintă o estimare teoretică rezultată din modelul economic și nu o prognoză oficială privind evoluția economiei spaniole.

Analiza mai arată că și alte state implicate în organizarea Campionatului Mondial ar putea beneficia de un impuls economic, chiar dacă mai redus. Estimările indică o posibilă creștere a PIB-ului de aproximativ 0,3% pentru Mexic, 0,2% pentru Canada și 0,1% pentru Statele Unite, pe fondul investițiilor și al impactului economic generat de competiție.

Fotbalul a devenit un real motor economic

Rezultatele cercetării sugerează că marile competiții sportive pot produce efecte care depășesc cu mult terenul de joc. Dincolo de imaginea internațională, succesul unei echipe naționale poate influența încrederea consumatorilor, interesul investitorilor și performanța exporturilor, transformând un trofeu sportiv într-un avantaj economic temporar.