money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Principalele burse europene au închis vineri în creştere. Veștile din SUA sunt bune

Publicat la 27.05.2023, 02:38:49

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Principalele burse europene au închis vineri în creştere. Veștile din SUA sunt bune

Indicele paneuropean Stoxx 600 a avansat cu 1,2%, după ce a scăzut la cel mai redus nivel de la începutul lunii aprilie, în trei sesiuni cu evoluţii negative.

Toate sectoarele au încheiat tranzacţiile de vineri în teritoriu pozitiv. Acţiunile tehnologice au urcat cu 3% şi cele miniere cu 2,5%.

Investitorii urmăresc în continuare cu atenţie negocierile din SUA cu privire la acord, care progresează, dar care se află într-o ”fază sensibilă”, potrivit negociatorului republican Patrick McHenry.

Indicele german DAX a crescut cu 1,2%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,24%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,74%. La Milano, indicele FTSE MIB a urcat cu 1,16%, în timp ce indicele IBEX 35 din Madrid a avansat cu 0,82%.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite