Ce înseamnă asta? Că statul joacă din nou rolul de popa prostul. Timp de 7 ani, statului român nu i-a păsat ce se întâmplă cu cel mai mare (si singurul) datornic obligatar – Rompetrol Rafinare. Ministerul de finanţe nu a avut nici o reacţie atunci când Dinu Patriciu a înstrăinat proprietatea grupului Rompetrol, cel al cărui principal activ reprezintă Rafinăria Petromidia. Nici o reacţie.

Părerea mea este că statul român a fost în cârdăşie cu domnul Dinu Patriciu, a cărui poveste începe cu plata unei rate de 17 milioane de dolari dintr-un contract total de 51 de milioane de dolari pentru cumpărarea Petromidia. Povestea întreagă am publicat-o în Curierul Naţional în septembrie 2007 şi o găsiţi aici.

Povestea se încheie astăzi, 30 septembrie. După ce pe ultima sută de metri, ministerul de finanţe s-a făcut că lucrează, ameninţând cu executarea silită, ministerul de finanţe se trezeşte acţionar la o societate cu pierderi, adică coparticipant la operaţiunile financiare mai mult sau mai puţin oneroase făcute la Rompetrol. Adică, coparticipant la pierderi şi participant decisiv  la bunăstarea domnului Patriciu. Sau, cum spunea la un moment dat fostul şef al SIE, Ioan Talpeş : „o lovitură a domnului Dinu Patriciu dată cu ajutorul unor foşti miniştri, persoane din serviciile secrete, etc”. Datoria a fost transferată kazahilor care nu plătesc iar sutele de milioane au fost transferate la domnul Patriciu.