Fuziunea celor doua mari grupuri este miscarea ce se incadreaza perfect in politica industriala pro-activa a presedintelui Nicolas Sarkozy. Aceasta fuziune ar duce la crearea unui gigant francez al industriei auto, mai competitiv, si, in acelasi timp, a unuia dintre liderii mondiali in domeniul constructiei de automobile.
In circumstantele actuale, nu e deloc lipsita de sens intrebarea daca Franta isi poate permite luxul a doi producatori rivali. Atat Renault, cat si Peugeot-Citroen continua sa se confrunte cu problema pietei europene suprasaturate, pe care se lupta cu rivali tot mai puternici, ca Volkswagen sau Fiat. Ambele grupuri au intocmit planuri de salvare, botezate ambitios Commitment 2009 sau Cap 2010, care se concentreaza pe reducerea costurilor, dezvoltarea mai rapida a unor noi modele sau cresterea marjelor de profit, astfel incat sa devina mai competitive.
Ideea unei fuziuni se potriveste azi cu strategiile celor doua grupuri. Pana ieri, o combinatie intre Renault, compania detinuta multa vreme de statul francez, care inca are o participatie de 15%, si cea controlata de familia Peugeot era considerata subiect taboo. Peugeot se mandrea cu independenta sa. Azi insa, directorul executiv al companiei, Christian Streiff, a devenit mai deschis la posibile aliante si fuziuni. Nu trebuie decat ca Ghosn sa renunte la speranta intr-o alianta cu General Motors, grup cu care a intrerupt discutiile in 2006 si al carui management, oricum nu a fost convins ca ar avea de castigat din aceasta intelegere.
