Simona Halep și-a pierdut o treime din avere și traversează una dintre cele mai dificile perioade ale vieții sale după retragerea din tenisul profesionist. Experți americani susțin că averea fostei campioane a scăzut dramatic în ultimele luni, odată cu încheierea carierei și pierderea unor surse importante de venit.
Simona Halep și-a pierdut o treime din avere: scandalul de dopaj a declanșat declinul
În perioada de glorie, Simona Halep acumulase aproape 48 de milioane de dolari, din performanțele sportive și contracte de sponsorizare extrem de profitabile. Însă, potrivit publicației americane Celebrity Net Worth, valoarea averii sale a coborât la aproximativ 30 de milioane de dolari după retragere, ceea ce reprezintă o pierdere de circa 18 milioane de dolari în doar opt luni.
Principala cauză a acestui declin este scandalul de dopaj, care i-a afectat grav imaginea și i-a pus capăt carierei mai devreme decât anticipa. Sponsori importanți, precum Hublot, au renunțat la colaborarea cu sportiva din Constanța, contribuind la scăderea drastica a veniturilor.
Fără premiile din tenis și cu o vizibilitate redusă, situația financiară a dublei campioane de Grand Slam a avut de suferit. Totuși, Simona rămâne implicată în afaceri din turism și imobiliare, încercând să stabilizeze pierderile prin investiții pe termen lung.
O sumă considerabilă din banii pierduți ar fi ajuns în buzunarele avocaților care au reprezentat-o în procesele recente. Onorariile pentru apărarea în cazul de dopaj, dar și în litigiul deschis în Statele Unite, sunt estimate la milioane de dolari, o povară suplimentară pentru fosta sportivă numărul 1 mondial.
Lucrează să recupereze milioane
Simona Halep încearcă acum să recupereze o parte din pierderi printr-un proces împotriva companiei Quantum Nutrition Inc., de la care cere daune în valoare de 10 milioane de dolari. Ea acuză producătorul suplimentului contaminat care a dus la suspendarea ei și susține că a fost victima unui tratament injust din partea ITIA.
Halep a declarat că a simțit o atitudine ostilă și o diferență inexplicabilă de tratament față de alți sportivi de top, precum Jannik Sinner sau Iga Świątek: „Stau și încerc să înțeleg, dar îmi este realmente imposibil… S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din cariera!”, a spus sportiva.




