"Vinovat de adunarea de forţe care ar fi putut avea loc mâine (miercuri - nr.) este secretarul de stat din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Eusebiu Pistru, care a pus piedică la Ordonanţă, întrucât aceasta a fost scoasă de trei ori de pe ordinea de zi pentru, după spusele dânsului (Pistru-n.r.), clarificarea unor menţiuni. Pistru a avut interesul să tărăgăneze introducerea Ordonanţei în discuţii pentru unele interse personale fiscale", a declarat marţi seară pentru Agenţia NewsIn preşedintele Confederaţiei Operatorilor de Transport Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.
COTAR a ameninţat şi în luna martie că va organiza proteste în Bucureşti dacă autorităţile nu vor lua măsuri de combatere a pirateriei în domeniu, însă au suspendat acţiunile după ce au semnat un protocol cu reprezentanţii Guvernului. Executivul a promis la acea vreme că va lua în discuţie un act normativ care va incrimina pirateria în transportul de mărfuri şi persoane. Şi atunci, preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, îl acuza pe secretarul de stat Eusebiu Pistru că nu l-a informat pe ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu, despre problemele lor.
Transportatorii autorizaţi spun că pirateria le afectează afacerile şi că pierderile înregistrate la bugetul de stat din cauza acestui fenomen depăşesc 300 de milioane de euro anual.
Guvernul a adoptat în şedinţa de luni, 12 aprilie, actul normativ privind combaterea pirateriei în transport, şcolile de şoferi urmând să primească amenzi de până la 15.000 de lei dacă nu deţin autorizaţie, iar pentru transportul public neautorizat vor fi reţinute plăcuţele şi certificatul de înmatriculare.
Potrivit actului normativ, şcolile de şoferi şi instructorii auto independenţi vor primi amenzi de la 10.000 la 15.000 de lei dacă pregătesc persoane pentru obţinerea permisului fără a deţine autorizaţie sau dacă au autorizaţia suspendată, anulată, expirată ori declarată pierdută.
Actul normativ interzice activitatea de taximetrie în altă localitate decât cea pentru care s-a emis autorizaţia de transport. În cazul utilizării unui autoturism 8+1 pentru transportul public de persoane fără a deţine autorizaţie, poliţiştii reţin plăcuţele şi certificatul de înmatriculare şi aplică o amendă. În ceea ce priveşte transportul public local, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac atât de reprezentanţii primăriei cât şi de poliţişti.
"Prin introducerea acestor noi reglementări, Guvernul sprijină operatorii şi transportatorii oneşti şi încurajează desfăşurarea activităţii de transport într-un cadru legal", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean. Actul normativ adoptat de Guvern îl completează pe cel care reglementează activitatea şcolilor de şoferi şi a instructorilor, dar şi legislaţia privind transportul cu taxiul - Legea 92/2007.
Transportatorii suspendă mitingul de miercuri din Capitală
Publicat la 14.04.2010, 06:06:51
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



