Pe lista concedierilor prevăzute pentru 2010 şi care a primit deja avizul Guvernului au fost incluse companiile CN Huilei Petroşani (cu 1.600 persoane), SN Lignitului Oltenia (300 angajaţi), complexul energetic Rovinari (200 salariaţi), complexul energetic Turceni (250 persoane), Termoelectrica (300 angajaţi), Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (95 persoane), Electrocentrale Bucureşti (500 angajaţi) şi Electrocentrale Deva (300 salariaţi).
Disponibilizarea angajaţilor este argumentată de către ministerul de resort prin reorganizarea activităţii operatorilor economici şi obţinerea unui preţ competitiv al cărbunelui energetic, implicit un preţ competitiv al energiei electrice şi termice.
Programele de disponibilizări au fost realizate de companii.
Ministrul de resort, Adriean Videanu, a anunţat, în august 209, în contextul restructurării agenţiilor guvernamentale, că aproximativ 5.400 de angajaţi ai companiilor din subordinea Ministerului Economiei vor fi concediaţi până la sfârşitul anului 2009, după ce alte 4.800 de persoane de la societăţile respective au rămas fără loc de muncă începând cu luna ianuarie a anului trecut.
Un număr de 3.545 angajaţi de la opt companii ale Ministerului Economiei vor fi concediaţi
Publicat la 15.02.2010, 14:51:03
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
