money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Varşovia se va opune ”oricărui demers” al Uniunii Europene de a priva Budapesta de fonduri europene din cauza corupţiei

Publicat la 19.09.2022, 09:29:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Varşovia se va opune ”oricărui demers” al Uniunii Europene de a priva Budapesta de fonduri europene din cauza corupţiei

Comisia Europeană (CE) a denunţat duminică ”nereguli” şi ”carenţe” în procedurile licitaţiilor publice ungare - o proporţie ”anormal” de mare a unor oferte unice în aceste contracte şi lipsa unui control al conflictelor de interese şi a unor proceduri judiciare în cazul unor suspicicuni de fraudă.

”Polonia se va opune cu toată forţa oricărui demers al instituţiilor europene vizând să priveze un stat membru (UE) de fonduri europene. şi anume Ungaria, în mod absolut neautorizat”, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Şeful Guvernului naţionalist şi populist polonez - care se află la rându său în conflict cu Bruxellesul, care-l acuză de nerespectarea statului de drept - a declarat că omologul şi aliatul său ungar Viktor Orban a pregătit ”un proiect de acord cu Comisia Europeană”.

Comisia a acordat Budapestei un răgaz de câteva săptămâni pentru a face reforme.

Comisia Europeană a sugerat Consiliului European - instituţia care reprezintă statele membre UE şi care i-a decizia finală - să suspende 65% dintre fondurile europene alocate prin trei programe legate de politica de coeziune, în valoare totală de 7,5 miliarde de euro.

Bruxellesul a declanşat, în aprilie, împotriva Ungariei, o procedură pe care nu a mai folosit-o niciodată, care poate conduce la suspendarea finanţărilor europene, atunci când folosirea acestora este ameninţată de aducerea unor atingeri statului de drept.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite