Strania situație din Corbeanca: USR și Plus au candidați separat, iar PNL susține candidatul PMP la Primărie

Candidatul la primăria Corbeanca al partidului condus de Dacian Cioloș este Ștefan Apăteanu. El a vorbit la Money.ro despre situația alianței USR PLUS din orașul pe care vrea să-l conducă pentru următorii 4 ani.

 

„Lipsa unei alianțe în Corbeanca s-a întâmplat, în general, pentru că nu s-au respectat regulamentele agreate de Birourile Naționale Reunite. A fost un regulament care spunea că putem să alegem candidatul comun în urma unor alegeri primare interne care presupun să voteze membrii de partid de la ambele partide pe candidatul pe care îl preferă”, spune candidatul PLUS, care precizează că deși acest regulament a fost agreat de conducerea ambelor partide, la Corbeanca regulamentul a fost interpretat așa cum au vrut filialele locale, USR spunând că ei au autonomie și că regulamentul respectiv este nestatutar.

 

„Le-am spus că în relație cu PLUS Corbeanca nu se aplică statutul USR, ci se aplică acel regulament agreat de conducerea partidelor. Din păcate nu au înțeles lucrul acesta și am ajuns în acest impas. De altfel, nu au vrut să meargă nici pe varianta în care desemnam candidatul unic în uram unui sondaj pe care am căutat să-l facem cu o companie agreată de ambele partide, respectiv aceeași care a făcut și sondajul în București pentru Nicușor Dan și Vlad Voiculescu. Din nou USR s-a răzgândit, spunând că nu este timp”, susține Apăteanu.

 

Însă, se pare că decizia USR Corbeanca de a merge la alegerile locale cu propriul candidat a fost luată cu mult timp înaine, orice discuție ulterioară cu PLUS fiind „de ochii lumii”.

 

„În adunarea filialei locale din aprilie au decis să meargă singuri în alegeri. Mie mi se pare că orice discuție de la acel moment încoace, adică din aprilie până iulie și chiar și august a fost viciată de această decizie a lor. Nu ai cum să ai o astfel de decizie și după aceea să te arăți interesat să mergi în alianță într-un mod onest”, a mai spus Apăteanu.

 

Referitor la o intervenție a președinților de partid pentru a rezolva divergențele apărute în Corbeanca, Ștefan Apăteanu spune că:

 

„Conducerile ambelor partide au fost informate, conducerile filalelor județene au fost informate despre această problemă. Din păcate nu s-a intervenit în niciun fel. S-a considerat că atâta timp cât există acel regulament al alianței ei și-au făcut treaba și că trebuie respectat. Dar nu s-a întâmplat nimic când regulamentul nu a fost respectat de către una dintre părți”.

 

Din toată această situație de conflict dintre PLUS și USR are de câștigat actualul primar – Anton Valeriu. Locuitorii din Corbeanca se plâng pe rețelele de socializare în privința lipsei de activitate a actualului primar, care de altfel se află la al 3-lea mandat.

Au făcut chiar și un sondaj pe un eșantion de 697 de respondenți intervievați față în față, care au demonstrat că au domiciliul sau viza de flotant în Corbeanca, pentru a stabili candidatul alianței la nivel local preferat de oameni.

 

„Le-am spus celor la USR Corbenca: avem rezultatele sondajului, haideți să semnăm un acord că în funcție de aceste rezultate desemnăm candidatul. Ieri, pe 24 a fost ultima zi în care unul dintre noi s-ar fi putut retrage, iar noi duminică le-am spus că avem rezultatul sondajului, semnăm un acord că luăm în seamă rezultatele acestui sondaj și să stabilim candidatul care va rămâne în cursă prin retragerea celuilalt, că în alianță nu se mai putea. La primărie aveai o singură opțiune și s-ar fi rezolvat elegant. Nici măcar nu ne-au răspuns cei de la USR la propunere”, a precizat candidatul PLUS.

 

Actualul edil din Corbeanca a câștigat primul mandat în 2008. La primul mandat a fost ales din partea PSD. La al doilea mandat a fost ales din partea UNPR, la al treilea mandat tot din partea UNPR, iar acum este candidat din partea PMP cu sprijinul PNL, iar pe bannerul electoral al său scrie: alege dreapta. Liberalii nu au candidat la primăria Corbeanca și sprijină candidatul PMP – o altă ciudățenie dat fiind faptul că PNL a refuzat ca partidul lui Traian Băsescu să facă parte dintr-o alinață a dreptei.

 

„Avem un PNL care aici susține PMP, avem niște rezultate din anii precedenți – și le luăm pe cele mai recente – care ne arată că la o prezență la vot de 54%, primarul actual a ieșit primar cu 56 pe procente din voturile valabil exprimate, cu alte cuvinte este reprezentativ pentru maxim 25% din listele permanente de alegători. Avem o evoluție în ultimii 4 ani foarte pozitivă pe numărul de cetățeni care și-au făcut buletin de Corbeanca la care se adaugă și cei care și-au făcut și vize de flotant și care nu sunt puțini. Ceea ce vreau să spun este că încă se joacă și va conta enorm prezența la vot. La o prezență la vot de 50% este foarte posibil ca actualul primar să fie în continuare primar, dar la o prezență între 60 – 70%, cum am mai avut în trecut, actualul primar nu va mai fi primar”, crede Ștefan Apăteanu.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed