Studenții, subiect de controversă între DĂNCILĂ și TEODOROVICI

Premierul Viorica Dăncilă l-a contrazis, joi, pe ministrul finanțelor în problema luării unor măsuri care să-i oblige pe studenți să rămână în țară, precizând că executivul nu poate și nici nu e corect să îi forțeze pe tineri să nu plece din România după terminarea studiilor. Ea a adăugat însă că guvernul poate lua măsuri pentru a-i convinge să părăsească țara, așa cum s-a întâmplat în cazul medicilor, cărora li s-au majorat salariile.

 

„Guvernul României vrea să creeze condițiile pentru ca studenții să rămână în țară. Nu avem cum să-i obligăm și nici nu ar fi corect pentru studenți să-i obligăm. Prin creșterile salariale, prin creearea de locuri de muncă bine plătite, tinerii sunt convinsă că vor dori să rămână acasă. Un exemplu este în domeniul medical, unde am crescut foarte mult salariile și foarte mulți medici nu au mai plecat în alte state membre, nu au mai plecat în alte părți, au rămas în România, ba mai mult, au fost medici care s-au întors să lucreze în România”, a declarat Dăncilă.

 

Ea a mai spus că va avea joi o întrevedere cu reprezentanții studenților.

 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat duminică seara că urmează să aibă loc o discuţie transparentă privind facilităţile pe transport acordate studenţilor şi că aceştia ar trebui întrebaţi dacă nu ar fi corect ca după terminarea facultăţii să rămână să lucreze un număr de ani în România.

 

Articolul integral pe HOTNEWS

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed