Tablouri semnate de Grigorescu, Luchian, Petrașcu sau Tonitza, date în urmărire națională și internațională

Mai multe tablouri semnate de pictori renumiți – Grigorescu, Luchian, Petrașcu, Iser, Tonitza, Bancilă, Mutzner, Pallady, Aman – au dispărut dintr-o galerie de artă din București și au fost date în urmărire națională și internațională de autorități, anunță Poliția Română. În acest dosar, cu un prejudiciu estimat la mpeste 230.000 de euro, au fost efectuate, marți, două percheziții domiciliare. Suspectul este un administrator al unei galerii de artă, care și-ar fi însușit operele. Acesta a fost reținut.

„La data de 11.01.2022, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, a pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Bucuresti și mai multe mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de abuz de incredere, fals material în înscrisuri oficiale si folosirea instrumentelor false.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, administrator al unei galerii de artă, în perioada decembrie 2020-iunie 2021, și-ar fi însușit și ar fi dispus pe nedrept de mai multe tablouri, lăsate în custodie de către persoana vătămată – opere semnate de autori precum Grigorescu, Luchian, Petrașcu , Iser,Tonitza, Bancilă, Mutzner, Pallady, Aman, în vederea vânzării.

Prejudiciul produs este de peste 230. 000 euro”, a transmis Poliția Română.

Operele de artă au fost date în urmărire națională și internațională.

Cercetarile sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz de incredere, fals material in înscrisuri oficiale și folosirea instrumentelor false, cu bărbatul în stare de reținere, mai precizează sursa citată.

sursa foto: Poliția Română
sursa foto: Poliția Română
sursa foto: Poliția Română

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed