Tânără, frumoasă și deșteaptă. O româncă s-a impus în domeniul construcțiilor navale, în Italia

S-a născut în Vatra Dornei și locuiește în București, unde singurele ambarcațiuni sunt de agreement, pe Herăstrău. Însă Alexandra a găsit ”ape” mai bune în Italia, ce oferă o infrastructură profesională propice construcțiilor de structuri metalice de ambarcațiuni, specialitatea sa. Acolo construiește și oferă servicii de profil, cu personal calificat și altor șantiere de profil.

Cândva marinăria și făurirea ambascațiunilor erau meserii exclusiv dedicate bărbaților. Ambiția frumoasei românce de 32 ani a fost dovedită chiar în lumea acestora. Înconjurată numai de români, echipa sa a pus la apă circa 25 vase, dar și cel mai mare iaht construit pe un șantier de pe malurile Mediteranei, cu o lungime de 106 metri.

Pe șantierul închiriat de Staff SMB, firma sa, o găsim pe Alexandra, printre scântei de sudură și flexuri, într-o hală în care lipsesc cu desăvârșire glumele șantierești. Eroina noastră recunoaște că s-a trezit într-un domeniu neobișnuit pentru o femeie, unde responsabilitățile sunt mari, provocările puternice, iar abordarea diferitelor obstacole se face cu mult curaj.

Uimitoarea poveste a lui Evandro Rossetti, italianul ce a devenit vedetă a folkului în anii comunismului

Totul a început când s-a angajat la firma construcții  structuri metalice pentru ambarcațiuni pe care o deține astăzi, îndeplinind rolurile de colaborator, partener, apoi acționar principal. Nu ascunde că a crescut și s-a dezvoltat ajutată în acest drum curajos ajutată de echipa sa, pe care a construit-o singură, recrutând de pe marile șantiere navale românești, Constanța, Mangalia, Giurgiu profesioniști a căror sârguință a devenit apreciată în industria navală italiană.

”Nu am ajuns singură la nivelul actual, unul de care sunt mândră având în vedere comenzile. Sunt o femeie, dar care are alături o întreaga echipă. De ce  Italia? Pentru că reputația noastră, a constructorilor români, este o garanție a calității  în domeniu. Altfel, în Italia găsim toată infrastructura ce înlesnește munca noastră, căci sunt șantiere de tradiție. În România ne-ar fi fost mult mai greu”, povestește anteprenoarea a cărei reușită în domeniul construcțiilor de nave a fost o provocare, o oportunitate de dezvoltare, însă departe de pregătirea sa profesională. ”Contractorii sunt uimiți când descoperă la negocieri o femeie, nici eu nu am mai întâlnit alta în branșă. M-am obișnuit, partea bună este că nu-și permit să se certe cu mine cum s-ar fi certat cu un bărbat”, adaugă Alexandra, cu care Money& People a stat de vorbă.

Cât de greu a fost să reușești într-o meserie ce a aparținut în istorie bărbaților?

Multor bărbați le-a fost greu să accepte, mai ales că, atunci când am ales acest drum aveam 25 ani. Determinarea și seriozitatea mea a câștigat. Nu a fost și nu este ușor, însă unde e ușor?

Sunt schimbari în afacerea ta datorită pandemiei?

Noi am avut noroc pentru că, aveam deja contracte iîn derulare și aveam luate și parafate obigații noi. Schimbarile sunt regulile noi impuse de către șantiere privind programul de munca, teste, protectia muncii,etc.

Presupun ca, asemeni oricărui alt domeniu ce a supraviețuit după valul pandemic, ai întâmpinat totuși multe blocaje.

 Da,da. A fost grea perioada de lockdown. Personal român blocat aici, oameni îngrijorați bineînteles. Știm cu toții gravitatea situației din martie-aprilie în Italia. Când s-a reluat activitatea, unii au vrut sa meargă acasă, la familii, însă au râmas blocați în România pentru ca Italia a impus carantina 14 zile celor ce revin din țară. Și tot așa.

Ce procent din valoarea unui vas reprezintă structura pe care voi o construiți?

Ceea ce facem noi este cel mai greu, cel mai important, dar cel mai ieftin. În general structura o face cineva și suprastructura altcineva. Greu pentru o firmă să facă tot. Structura si suprastructură (un vas complet) ajunge undeva la maxim 15% din prețul final al vasului.

Ai revăzut vreun vas facut și de echipa ta, la apă?

Da, bineînteles. Mai multe. Unele au luat si premii.

Ați fost ajutați de autoritățile italiene să treceți mai usor de criza economică?

Nici de italieni, nici de români. Chiar aș vrea să știu unde sunt “minunatele” fonduri pentru firmele afectate de pandemie.

Benny Adegbuyi înaintea disputei carierei sale cu Badr Hari, vedeta mondială a kickboxing-ului. ”Între un million euro și titlul mondial, aș alege trofeul”

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed