Tăriceanu nu ratează nicio ocazie să atace justiția și pe Iohannis: Este un climat de talibanism

„Partidele de opoziție, din păcate, își fac un titlu de glorie în a respinge în bloc orice propunere a coaliției de guvernare, iar reprezentanți ai unor instituții ale statului ajung în punctul în care incită la proteste de stradă, inclusiv la nivelul președintelui României. Este un climat de talibanism, în care discuțiile despre proiecte pe termen lung ale României, cum este și cazul acestei strategii (revizuirea strategiei de dezvoltare durabilă – n.r), sunt greu de realizat”, a declarat președintele Senatului, prezent la evenimentul cu tema: Revizuirea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României, desfășurat la Palatul Victoria.

 

Călin Popescu Tăriceanu a lansat și un îndemn liderilor politici și instituționali.

 

„Un prim îndemn pe care vreau să-l adresez tututor liderilor politici și instituționali este să regăsească deschiderea reală către dialog, fără de care orice strategie de dezvoltare durabilă nu poate fi un succes”, a afirmat Tăriceanu.

 

 

Totodată, el a amintit cum partidele de la Putere și din Opoziție au colaborat în 2008 pentru strategia de dezvoltare durabilă a României.

 

„Strategia (pentru dezvoltarea durabilă din 2008 – n.r.)  a fost rezultatul unui efort început de fostul președinte Ion Iliescu și de premierul Adrian Năstase, continuat și finalizat în timpul mandatului pe care l-am avut și la care au participat cei mai importanți specialiști ai României. Acest efort s-a bucurat de un larg sprijin politic și inclusiv opoziția de la acea vreme a înțeles să participe constructiv la realizarea acestei strategii”, a spus Tăriceanu, precizând că un astfel de sprijin larg este obligatoriu, pentru că o astfel de strategie trebuie urmărită dincolo de ciclurile electorale, indiferent de partidele care se succed la putere.

 

„De aceea, observ cu îngrijorare în aceste zile, când vorbim despre actualizarea strategiei naționale de dezvoltare durabilă a României o radicalizare, o polarizare excesivă a zonei politice, a scenei policie, cât și a societății românești în ansamblul ei”, a punctat șeful Senatului.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed