Traian Băsescu: ‘Pe mine mă șochează disperarea asta a lui Cîțu în a anunța catastrofa’

„Pe mine mă șochează disperarea asta a lui Cîțu în a anunța catastrofa. Eu nu știu de unde vine dar am auzit zilele astea numai replica: ‘Este o gaură!’. De fapt ei când spun că este o gaură demonstrează că nu înțeleg nimic, pentru că nu a furat nimeni banii aceia, ci acei bani nu s-au realizat ca venituri. Or, dacă nu au fost niciodată, nu i-a furat nimeni.

 

Pe de altă parte, a încerca să demonstrezi că ai preluat un dezastru e o greșeală, pentru că ești în contradicție cu ceea ce au văzut foarte mulți dintre români. Milioanele alea care au votat-o pe Dăncilă sunt cei mulțumiți de noua lege a pensiilor de noua lege a salarizării. Totodată, toți am spus că noua lege a pensiilor și noua lege a salarizării crează deficit în fondul de pensiiși că acel deficit care va ajunge la valori foarte mari va trebui finanțat din bugetul de pensii sau din bugetul de stat. Nu-mi plac exagerările.

 

Ce rost are să-i spui românului că țara stă să se prăbușească, când nu e așa. Nu spune nimeni că țara o duce extraordinar din punct de vedere a echilibrelor macroeconomice. Eu sunt unul dintre cei care îi critică pe socialiști, dar nu e cazul să ne anunțăm propria distrugere economică”, a declarat Traian Băsescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed