Transportul gratuit pentru elevi va fi ELIMINAT? Ministrul Educației a spus ce se va întâmpla

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că nu se elimină transportul gratuit pentru elevi, existând anumite discuţii la Ministerul Transporturilor în ceea ce priveşte accesul gratuit al studenţilor la călătoriile pe calea ferată.

„Nu se elimină transportul gratuit pentru elevi. Există transportul local şi există naveta, care se decontează. Pentru studenţi sunt anumite discuţii, doar la nivelul Ministerului Transporturilor, pentru moment, este vorba de accesul la călătorii gratuite pe calea ferată. Nu a luat nimeni în considerare eliminarea totală a gratuităţii”, a precizat Sorin Cîmpeanu la Realitatea Plus.

Întrebat ce poziţie va susţine în Guvern în legătură cu transportul studenţilor pe calea ferată, acesta a răspuns că poziţia sa este una în interesul educaţiei.

„Poziţia mi-am exprimat-o în mod reperat şi este aceea pe care o puteţi presupune: în interesul educaţiei. De altfel, e aceeaşi poziţie pe care mi-am exprimat-o, chiar dacă asta a supărat multă lume, când am spus că înţeleg importanţa fiecărui domeniu, înţeleg şi regret pierderile pe care le suferă fiecare domeniu, însă dacă mă întrebaţi ca ministru al Educaţiei, susţin deschiderea cu prioritate a şcolilor, în faţa deschiderii oricăror alte entităţi, a căror importanţă nu o contest, dar fiind ministrul Educaţiei evident voi susţine în primul rând interesele educaţiei”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed