Trichet apără euro de Soros

„Insistând asupra măsurilor prociclice, Germania pune în pericol Uniunea Europeană. Îmi dau seama că este o acuzaţie gravă, dar mă tem că este justificată”, a spus Soros.

Aceasta a fost declaraţia făcută chiar la Berlin de miliardarul George Soros, care a acuzat Germania că face viaţa şi mai grea pentru celelalte state din zona euro. Autorităţile de la Berlin vor să compenseze scăderea puterii de cumpărare a euro prin tăierea cheltuielilor bugetare şi refuzul majorării salariilor, însă acest lucru face viaţa mai grea pentru celelalte ţări în procesul de recăpătare al competitivităţii, a spus Soros.

„Germania nu poate fi condamnată pentru faptul că vrea o monedă puternică şi un buget echilibrat. Dar poate fi condamnată pentru că îşi impune viziunea asupra altor ţări care au nevoi diferite. Exact ca Procust, care îi forţa pe alţii să ia loc în patul lui şi apoi îi întindea sau le tăia picioarele pentru a le potrivi corpul cu patul”, a adăugat Soros.

Financial Times comentează că totul a devenit un ritual cunoscut: economişti marcanţi ai Statelor Unite atacă Germania pentru că nu îşi stimulează economia, iar Berlinul îşi apără deciziile. Acum, chiar şeful BCE, Jean-Claude Trichet, a sărit în ajutorul Germaniei şi al euro. Oficialul băncii centrale a precizat, într-un interviu acordat unui cotidian italian, că euro rămâne o monedă foarte credibilă, care şi-a păstrat valoarea de la debut şi a garantat stabilitatea preţurilor vreme de 11 ani şi jumătate, cu o rată medie a inflaţiei uşor sub 2%.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed