”Trumpismul” nu moare și nu se predă! Și continuă să controleze partidul

Donald Trump a rostit duminică primul său discurs post-președinție la reuniunea Conferinței pentru Acțiune Politică Conservatoare de la Orlando, în Florida. Gruparea reunește acum elemente ultra-conservatoare, fidele fostului șef al statului. În consecință, primirea facută lui Trump a fost pe masura gusturilor sale, cu un bust aurit care-l reprezenta, la intrare, susținători masați să-l salute și o masă gata să-l aplaude și ovaționeze, cu cât spusele lui erau mai rupte de realitate.

 

Apare o nouă MATERIE în școli! Sorin Cîmpeanu a spus despre ce este vorba

 

 

Discursul nu a făcut decât să recicleze altele mai vechi, reluând minciuna că ar fi câștigat alegerile sau că sprijinitorii săi nu ar fi avut un rol în asaltul din 6 ianuarie asupra Congresului, soldat cu morți și răniți. Analiștii erau interesați să afle dacă fostul președinte are planuri concrete pentru viitorul său politic. Știrea a fost că nu are de gând să creeze un nou partid politic, așa cum se specula și cum și-ar fi dorit unii susținători. Trump a cochetat în discurs cu idea de a candida din nou la președinție în 2024 – deși puțini cred că o va și face –folosând ca vehicul Partidul Republican, asta pentru că mesajul cel mai important al reuniunii CPAC este că Donald Trump încă controlează partidul.

 

Dăncilă a rămas uimită: NU am vorbit niciodată cu preşedintele Iohannis

 

 

Faptul că doar circa 68% dintre cei prezenți la Orlando – sprijinitori ai lui Trump – vor ca fostul președinte să candideze pare a indica că drumul său către președinție ar fi dificil, nemaivorbind de faptul că Donald Trump ar putea fi confruntat și cu probleme juridice, în anii care urmează.

Dar controlul asupra partidului se menține în sensul că fostul șef al executivului beneficiază de un tratament de cult, din partea unui număr suficient de republicani, ca să-i permită să se răzbune pe cei care i s-au opus – pe care i-a și numit în discurs – sau să împiedice alți lideri să se ridice, în perspectiva alegerilor viitoare. Admițând că nu are de gând să mai candideze, Donald Trump poate beneficia de statutul său de lider de facto al republicanilor pentru a aduna fonduri substanțiale și în plus, menținându-se în politică, poate de asemenea invoca „persecuție”, dacă este urmărit în justiție.

Pe ansamblu, judecând după evenimentul de duminică, chiar dacă Trump nu a mai părut în formă și decis cu privire la viitorul său politic, „trumpismul” este încă viu, controlează organizațiile din partid și nu va fi dat la o parte uțor de cei, care văd în el un pericol la adresa mișcării conservatoare.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed