Turiştii care merg la Mangalia, Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp plătesc o taxă de 5 lei/zi. Fondurile, utilizate pentru dezvoltare şi promovare, prin proiecte iniţiate de Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice

”Se aprobă instituirea taxei speciale de staţiune în municipiul Mangalia, începând cu data de 01.01.2021. Taxa specială se instituie în vederea promovării turistice a Municipiului Mangalia şi a staţiunilor arondate, reprezentând venit cu destinaţie specială la bugetul local.  Această taxă specială este necesară pentru iniţierea şi realizarea programelor de dezvoltare ale destinaţiei turistice integrate Mangalia, precum şi pentru sustenabilitatea circulaţiei turistice către zona de sud a litoralului românesc (municipiul Mangalia şi staţiunile aflate în administrarea acestuia), prin creşterea competitivităţii destinaţiei turistice integrate ”Mangalia şi staţiuni“ la nivel naţional, regional şi global”, se arată în hotărârea de Consiliu Local d ela sfîrşitul anului trecut şi modificată la sfârşitul lunii martie.

Taxa specială de 5lri/zi/turist va fi utilizată în vederea dezvoltării infrastructurii turistice şi de întreţinere a destinaţiei turistice Mangalia şi pentru punerea în valoare a patrimoniului turistic din municipiul Mangalia şi staţiunile arondate.

”Programele, acţiunile şi proiectele privind dezvoltarea destinaţiei turistice integrate Mangalia si staţiuni, vor fi iniţiate de către Asociaţia O.M.D. Mangalia”, se arată în Hotărârea de Consiliu Local.

Sunt scutite de la plata taxei de staţiune următoarele categorii de persoane: veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, foştii deţinuţi politici, persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate; posesorii biletelor de tratament emise de Casa Naţională de Pensii Publice şi Case Teritoriale; persoanele asigurate prin C.A.S. care beneficiază de servicii de tratament pe bază de trimitere medicală.

”Pentru plătitorii taxei speciale de staţiune, care beneficiază de servicii de cazare în structurile de cazare turistică clasificate, de pe raza municipiului Mangalia şi staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, taxa se reţine la sursă de către structurile de cazare turistică, care o evidenţiază distinct şi o înregistrează în contabilitate, separat de pachetul de servicii şi nu este purtătoare de T.V.A. Orice structură de cazare turistică clasificată, care încasează taxa de staţiune, de la persoanele care beneficiază de servicii de cazare pe raza municipiului Mangalia şi staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, are obligaţia de a depune o declaraţie-decont, la Direcţia Management Fiscal şi Control Venituri, până la data stabilită pentru fiecare plată a taxei speciale”, precizează decizie CL Mangalia.

Taxa specială de staţiune, încasată de structurile de cazare turistică clasificate de la persoanele care beneficiază de servicii de cazare, va fi livrată lunar, până la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc cazarea, la bugetul local.

Conform hotărârii Consiliului Local, taxa specială se constituie: ”a) sursă de finanţare necesară funcţionării Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Mangalia conform art.20 lit.i) Legea nr.275/2018 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România; b) acordarea sprijinului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, în scopul creşterii gradului de satisfacţie al vizitatorilor în destinaţie; c) realizarea lucrărilor de întreţinere a destinaţiei turistice; d) gestionarea coordonată a componentelor destinaţiei turistice Mangalia; e) creşterea calităţii şi crearea de noi servicii publice destinate turiştilor”.

Organizaţia de Management al Destinaţiei Mangalia se prezintă drept prima organizatie de management al destinatiei din Romania , cu rol principal in dezvoltarea statiunilor de pe Litoralul Sudic Românesc (Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia), înfiinţată în septembrie 2019.

are trei asociaţi – Primăria Mangalia, Organizaţia Patronală Mangalia şi Capitol Aventura SRL  – Parc de Aventură Paradis Land Neptun. La momentul înfiinţării, asociaţia era condusă de către Dumitru Filip şi avea un Colegiu Director format din Dragoş Angelescu, Daniela Peteanu, Mircea Zoltan şi Adela Ivan.

Asociaţia Organizaţia de Management al Destinaţiei Mangalia a fost înregistrată la Registrul Comerţului în 22 noiembrie 2019.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed