Un nou parc logistic şi industrial va fi construit la Oradea, în suprafaţă de 30.000 mp şi o investiţie de 22 milioane de euro

”După demararea recentă a lucrărilor la proiectele din Ploieşti şi Bucureşti, ELI Parks anunţă noul proiect logistic de la Oradea, continuându-şi cu succes strategia de dezvoltare la nivel naţional. Proiectul va fi amplasat în zona de vest a oraşului (Calea Borşului) şi va beneficia de acces direct la viitoarea şosea de centură a oraşului Oradea şi de conexiune directă cu autostrada A3”, anunţă dezvoltatorul.

Noul parc logistic din Oradea va cuprinde două cladiri, în suprafaţă totală de 30.000 mp. Pentru prima faza a proiectului de 10.000 mp a fost obtinută autorizaţia de construire iar lucrările vor demara până cel târziu în vara acestui an.

Proiectul în care dezvoltatorul va investi 22 milioane de euro se adresează atât chiriaşilor din zona de producţie, cât şi din zona de logistică.

”Oradea a devenit în ultimii ani unul dintre principalele centre regionale cu potenţial economic ridicat, datorită unei viziuni occidentale a autorităţilor. Atitudinea transparentă, pro-business a contribuit la atragerea unor investitori de calibru şi ne-a determinat şi pe noi să adaugăm Oradea pe harta dezvoltării ELI Parks. ELI Park Oradea va fi dotat cu panouri fotovoltaice, având o putere instalată de 3MW/h. Dotarea, în parteneriat cu Tesla Group, va aduce o economie scontată de 30% din consumul de energie pentru viitorii chiriaşi ai parcului. Totodată, iniţiativa reprezintă un pas important pentru ELI Parks, marcând contribuţia la conservarea mediului în care ne desfăşurăm activitatea, şi la dezvoltarea unui ecosistem de business sustenabil”, explică Andrei Jerca, managing director, ELI Parks.

ELI Parks, reţeau de parcuri logistice şi industriale de clasă A, este dezvoltată în parteneriat de către grupul Element, fondat de Ionuţ Dumitrescu, şi D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiţii D Craig Holding, controlat de Sacha Dragic.
Pe lângă hubul din zona de Nord-Vest a Capitalei, dezvoltatorul lucrează la o serie de proiecte în oraşe precum Brăila, Ploieşti sau Bacău.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed