Proiect legislativ: Operatorii economici ar putea avea „sediu electronic”

Conform expunerii de motive depuse de senatorul liberal, iniţiativa legislativă îşi propune să faciliteze derularea comunicării şi eliminarea multor costuri generate de tipărirea unor formulare, decizii, citaţii şi alte asemenea acte administrative, în paralel cu eliminarea unor întârzieri generate de imposibilitatea dovedirii transmiterii unor documente prin menţiunile efectuate de factorul poştal sau agentul procedural.

Proiectul presupune alocarea unei adrese de e-mail odată cu înregistrarea fiscală a oricărui operator economic, adresă de e-mail care să identifice operatorul economic şi să echivaleze cu „sediul electronic” al acestuia. „În consecinţă, orice document, citaţie, act procedural sau administrativ sau orice altă comunicare oficială transmisă către sediul electronic va avea aceleaşi efecte ca informările tipărite şi transmise prin agent procedural sau servicii poştale/de curierat. În această categorie vor intra inclusiv comunicările între operatorii privaţi transmise prin intermediul sediului electronic”, se precizează într-un comunicat transmis de PNL.

 

mai multe, pe MEDIAFAX

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed