Șoferii pot circula pe tronsonul de Autostradă Timișoara-Lugoj, cu șapte luni mai devreme

Potrivit sursei citate, în acest mod se asigură o continuitate pe autostradă de la Nădlac până la Traian Vuia, intersecție cu DN 68A, pe o lungime de 142 de kilometri, fiind incluși și cei 10,5 kilometri din Autostrada Lugoj — Deva, Lot I (nedeschiși traficului în anul 2013).

„Datorită managementului riguros, dar și datorită obținerii tuturor avizelor și acordurilor necesare, traficul rutier a putut fi deschis circulației cu șapte luni mai devreme. De asemenea, vor fi deschise două parcări de scurtă durată, urmând ca, în funcție de condițiile meteo din următoarele săptămâni, să fie deschise și două spații de servicii care, în prezent, se află într-un stadiu avansat de execuție”, se menționează într-un comunicat al CNADNR.

Contractul „Proiectare și execuție autostrada Timișoara — Lugoj, Lot 2: km 54+000 — km 79+625” a fost semnat în urmă cu doi ani, pe 4 decembrie 2013, ordinul de începere a lucrărilor fiind emis în data de 10 ianuarie 2014. Conform clauzelor contractuale, termenul de finalizare prevăzut era luna iulie 2016.

Antreprenorul lucrării este Asocierea Tirrena Scavi SpA — Societa Italiana Per Condotte D’acqua SpA.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul de Coeziune, în proporție de 85%, și de Guvern — 15%, valoarea contractului fiind de 423,356 milioane de lei, fără TVA.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed