5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 17.11.2011

ZF: Autostrăzile la raport: Cum arată cele mai importante zece şantiere de autostrăzi în prag de iarnă. În perioada 1 septembrie-31octombrie, cel mai mult a avansat centura Aradului la standard de autostradă, care a crescut cu 16%. Astfel, în prezent această şosea este finalizată în proporţie de 71%, şi deşi aceste procente nu spun prea multe, se poate aproxima că 8,7 din cei 12,3 kilometri ai centurii Aradului sunt finalizaţi. Întregul tronson este prevăzut să fie gata în primul semestru din 2012. Recordul negativ este înregistrat de tronsonul Suplacu de Barcău-Borş, unde lucrările în  continuare au stagnat, în condiţiile în care în 2011 nu au fost alocate fonduri pentru continuarea lucrărilor. În medie, cele zece şantiere de autostrăzi sunt finalizate în proporţie de doar 57%, deşi cea mai mare parte a acestora sunt lucrări începute în anii 2007-2008 şi doar două sunt tronsoane demarate în 2011.

 

 

Romania Libera: Cât de interesat este Samsung de România? Presa slovacă a vorbit insistent de decizia Samsung de a-şi muta producţia în România. După câteva zile, compania a infirmat ipoteza, dar după ce au primit noi facilităţi de la guvernul de la Bratislava. Samsung vrea să închidă cele două fabrici din Slovacia, care au 4.000 de angajaţi, şi să transfere producţia în România, dacă nu obţine de la guvernul slovac facilităţi fiscale în valoare de 28 de milioane de euro, a relatat postul slovac de televiziune Markiza, citat de Wirtschaftsblatt. Markiza este un post de televiziune ce are acelaşi acţionar cu Pro TV, anume compania CME. Potrivit Ministerului slovac al Economiei, Samsung cere subvenţii de 28 milioane de euro,pentru a mai păstra 950 de locuri de muncă în Slovacia.

 

 

Adevarul: Ce salarii pot câştiga românii în străinătate. Medicii şi specialiştii IT pot obţine cele mai mari salarii de la angajatorii de peste hotare, de până la 15.000 de euro pe lună. În ciuda crizei economice care persistă la nivel global, mulţi români au preferat să-şi caute un loc de muncă în străinătate datorită salariilor mai mari comparativ cu cele din ţară. De cealaltă parte a baricadei, angajatorii de peste hotare au o ofertă bogată de locuri de muncă. În oferta recrutorilor se găsesc atât posturi pentru muncitori necalificaţi, cât şi pentru cei calificaţi. Dar cele mai mari salarii sunt oferite oameniilor cu studii superioare. „Meseriile care necesită studii de specialitate sunt cele care oferă cele mai mari salarii românilor dornici să muncească în străinătate”, a declarat Sonia Dan, reprezentant al portalului de recrutare tjobs.ro.

 

 

DailyBusiness: Tigara anti-incendiu pune producatorii pe jar. „Noua cine ne plateste pagubele?” Astazi intra in vigoare directiva europeana care impune vanzarea tigarilor „care se sting singure”. La Bucuresti, decizia UE a starnit vii controverse. In timp ce Protectia Consumatorilor se pregateste sa dea amenzi record si sa distruga tigarile devenite peste noapte ilegale, producatorii si comerciantii ameninta statul cu procese. Tigarile lasate nesupravegheate reprezinta una dintre cauzele principale ale incendiilor soldate cu decese in Europa, sustin specialistii in medicina. Potrivit unui studiu prezentat de Comisia Europeana si citat de Mediafax, numarul de decese poate fi redus cu peste 40% prin introducerea tigarilor cu „capacitate redusa de incendiere” sau RIP (de la Reduced Ignition Propensity, Tendinta Scazuta de Aprindere – TSA, in romana). Aceasta inseamna tigarete care se sting automat cand sunt lasate nesupravegheate si care, in consecinta, sunt mai putin susceptibile sa provoace un incendiu.

 

 

Gandul: Buget, file din poveste. Cum s-a strecurat o „eroare” de peste 7,5 miliarde de euro in calculele Guvernului. Anul viitor Guvernul estimeaza ca veniturile bugetului de stat vor fi in valoare de 95,65 miliarde de lei, in crestere cu 13,5% fata de cele estimate pentru anul in curs, de 84,26 miliarde de lei. Motivul pentru care vor fi incasari mai mari decat anul trecut, dupa cum au explicat oficialii guvernului, este ca PIB va fi mai mare, de circa 575 de miliarde lei, fata de 548 de miliarde de lei in acest an. Gandul va prezinta o analiza facuta pe estimarile oficiale de venituri si de cheltuieli asupra bugetelor de stat si de asigurari de sanatate din ultimii patru ani, din care reiese ca doar la aceste doua bugete s-au estimat venituri cu 31,5 miliarde de lei, respectiv circa 7,5 miliarde de euro la cursul actual, mai mari decat cele efective, care au fost incasate in mod real.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed