„Este ziua rebeliunii. Cucerim podurile Londrei, înainte să ne prăbuşim toţi”, a anunţat într-un comunicat mişcarea, care a îndemnat la blocarea a cinci poduri în centrul Londrei, inclusiv a Podului din Westminster.
”Astăzi (sâmbătă), arătăm câţi oameni s-au săturat şi au nevoie de schimbare”, a declarat Jack Gouldbourn de la Extinction Rebellion, citat în comunicat.
Manifestanţi au blocat sâmbătă după-amiaza două poduri, a anunţat poliţia londoneză. Potrivit organizatorilor, peste 6.000 de persoane au manifestat sâmbătă.
Extinction Rebellion „consideră că este o datorie cetăţenească să te revolţi folosind mijloace paşnice de nesupunere civilă, atunci când te confrunţi cu inacţiunea criminală a Guvernului tău”.
Mişcarea reclamă ca Guvernul Theresei May „să ia măsuri în vederea reducerii la zero, până în 2025, a emisiilor de dioxid de carbon”.
Ea cere totodată să se înfiinţeze o „adunare cetăţenească naţională” care să supervizeze schimbările.
Regatul Unit s-a angajat în 2008 să-şi reducă, până în 2050, emisiile de gaze cu efect de seră la cel puţin 80% faţă de nivelul din 1990.
Emisiile au scăzut cu 43% faţă de nivelul din 1990, potrivit unui raport oficial al Comitetului Modificărilor Climatice, însărcinat să evalueze măsurile guvernametale, care a îndemnat autorităţile să facă mai mult.
Guvernul a anunţat în iulie încetarea vânzării de maşini diesel sau pe benzină până în 2040.
Acest „happening” de sâmbătă se înscrie într-o serie de mobilizări organizate săptămâna aceasta, în care peste 50 de persoane au fost arestate, potrivit mişcării.