Camera Deputaţilor votează marţi moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea

Cristian Ghinea a precizat, la dezbaterile de luni, că a citit textul moţiunii şi este un banc prost. El i-a recomandat liderului PSD Marcel Ciolacu, să nu publice textul pe Facebook pentru că îi va fi suspendat contul pentru fake-news.

În replică, deputatul social-democrat Sorin Grindeanu a afirmat că Ghinea este „prototipul unui mod de a face politică, prototipul useristului care ştie doar să dărâme, nu să construiască”.

De asemenea, liderul deputaţilor USR PLUS Ionuţ Moşteanu a transmis un mesaj pentru PSD: „Când nu furaţi, minţiţi, când nu minţiţi, furaţi”.

Şi deputatul PNL Călin-Ioan Bota a susţinut că guvernele PSD nu au absorbit fonduri europene şi au făcut doar proiecte pe hârtie. El a adăugat că PSD este „groparul cu bani europeni în România”.

Liderul AUR George Simion a adresat cinci întrebări legate de PNRR ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi a adăugat că în cazul în care acesta răspunde la ele, atunci parlamentarii AUR nu vor vota moţiunea simplă.

Totodată, deputatul PSD Daniel Suciu le-a transmis miniştrilor USR că în prezent sunt mai aroganţi, mai îngâmfaţi şi mai incompetenţi decât erau în 2016. El a acuzat că, prin PNRR, coaliţie de guvernare vrea să contine „jaful şi furtul din bani europeni”.

La încheierea dezbaterilor din plenul de luni al Camerei, Cristian Ghinea a precizat că tocmai Sorin Grindeanu şi PSD vorbesc despre penali să cătuşe. „Aveţi fantezii cu cătuşe la PSD? Ne pare rău pentru dumneavoastră”, a adăugat el.

Lui Daniel Suciu, care a vorbit despre faptul că PSD s-ar uita la PNRR precum maimuţa la algoritm, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene  i-a transmis „dacă maimuţa se uită cu dificultate la algoritm, să ştiţi că nu e problema algoritmului”.

Social-democraţii au mai depus moţiuni simple împotriva miniştrilor Vlad Voiculescu, Claudiu Năsui şi Adrian Oros. toate respinse de Parlament. Adoptarea unei moţiuni simple de către Parlament nu atrage după sine demiterea ministrului împotriva căreia este îndreptată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed