Airbus cere UE să nu blocheze cu sancţiuni importurile de titan din Rusia

Extinderea măsurilor întreprinse după invadarea Ucrainei de către Rusia la titan, metal utilizat la avioane şi motoare cu reacţie, ”nu ar fi adecvată”, a declarat directorul general Guillaume Faury în cadrul unei adunări anuale a acţionarilor.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut în mod repetat guvernelor occidentale să impună sancţiuni economice mai puternice Rusiei.

Uniunea Europeană a declarat luni că aplicarea mai multe sancţiuni este o opţiune, iar premierul britanic Boris Johnson a declarat sâmbătă că aliaţii Kievului vor continua să întărească presiunea asupra Moscovei.

Rusia este cel mai mare producător de titan, un metal strategic apreciat pentru rezistenţa sa în raport cu greutatea sa.

UE a evitat până acum interzicerea mărfurilor ruseşti, altele decât oţelul şi cărbunele, iar titanul rămâne scutit de restricţiile asupra comerţului cu Rusia.

”Airbus aplică şi va continua să aplice pe deplin sancţiunile”, a spus un purtător de cuvânt al companiei.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed