ANAF: 90% dintre cele 40.566 declaraţii unice depuse până la 15 februarie au fost corect completate

Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate se depune lunar, începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2011, cu termen legal de depunere 25 februarie, inclusiv.

 

Contribuabilii care au calitatea de angajator sau entitate asimilată acestuia au început să depună declaraţia din data de 7 februarie, atât prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România, cât şi în format hârtie, semnat şi ştampilat, potrivit legii, însoţit de formatul electronic, la organul fiscal competent.

 

Declaraţia unică cuprinde obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, informaţii care erau furnizate până la implementarea acestui sistem către patru instituţii.

 

„Având în vedere că depunerea prin internet a declaraţiei unice devine obligatorie, conducerea ANAF a decis stabilirea unei perioade de tranziţie de şase luni în care administraţia fiscală să preia declaraţiile şi în formă fizică. Astfel, până la data de 1 iulie 2011, contribuabilii vor putea depune noul formular fie prin internet, fie la ghişeu, în ultima situaţie prezentând Anexa 1 semnată şi ştampilată, celelalte informaţii urmând să fie livrate pe suport electronic (CD)”, se spune în comunicat.

 

Totodată, s-a stabilit ca numărul de ghişee să fie suplimentat semnificativ în această perioadă, iar în zilele de 24 şi 25 februarie, la toate unităţile ANAF. de primire a declaraţiilor se va lucra în două schimburi, în intervalul orar 08.00-20.00.

 

Depunerea prin internet presupune achiziţionarea unui certificat digital calificat de semnătură electronică emis de furnizorii autorizaţi (CertSign, DigiSign sau TransSped) şi înrolarea acestuia la organele fiscale. După data de 1 iulie, depunerea prin Internet devine obligatorie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed