Angajaţii fabricii de bere din Blaj au intrat în grevă generală

Angajaţii fabricii de bere InBev din Blaj au intrat luni la ora 7.00 în grevă generală din cauza refuzului companiei de a le acorda majorarea salarială cerută de 18%, au declarat pentru NewsIn reprezentanţii sindicaliştilor.

„Circa 180 de persoane dintre cei 210-220 de angajaţi ai fabricii au intrat la ora 7.00 în grevă generală după ce au lăsat oameni responsabili pe zonele cu periculozitate mare. Sunt convins că odată ce au început acest proces nu se vor opri până nu îşi vor primi drepturile. Sunt singur că greva va continua şi mâine dacă reprezentanţii companiei nu îi vor chema pe sindicalişti la negocieri”, a spus Frumosu.

Acesta a mai precizat că protestatarii au întocmit două adrese pe care le vor înainta conducerii InBev din Bruxelles. „Am făcut două adrese iar una o vom da acţionariatului de la Bruxelles şi alta sindicatului din Belgia. Prin acest demers vrem să le arătăm motivele pentru care protestăm şi solicităm o delegaţie de două-trei persoane care să vină în România”, a mai spus Dragoş Frumosu.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed