Avocatul Poporului, întrebat despre proteste și modificarea Codurilor Penale: Cred că nu vreți să înțelegeți…

„Vreau să verific şi în Monitorul Oficial pentru că, din câte am înţeles, OUG ar urma să intre în vigoare peste 10 zile. Potrivit legii, nu avem competenţa de a o ataca la Curte decât după ce intră în vigoare. Prin urmare, în această perioadă de zece zile noi nu avem nicio competenţă. Chiar domnul preşedinte preciza la CSM că solicită CSM să constate că s-a născut un conflict juridic de natură constituţională şi să sesizeze direct CCR. Precizez că în materie de conflict juridic de natură constituţională, noi nu avem competenţa. În această perioadă de 10 zile nu avem nicio competenţă”, a declarat Victor Ciorbea pentru Realitatea TV.

Întrebat dacă nu poate bloca OUG, Ciorbea a răspuns negativ.

„Potrivit legii noi putem ataca legile şi OUG după ce intră în vigoare. Nu putem sesiza nimic”, a precizat Avocatul Poporului.

Întrebat dacă asta înseamnă că lasă totul în sarcina preşedintelui Klaus Iohannis şi a Consiliului Superior al Magistraturii, Ciorbea a răspuns: „Nu al preşedintelui, al CSM, al celor care pot sesiza CCR cu privire la conflictul juridic de natură constituţională”.

Pe de altă parte, întrebat ce le transmite miilor de români care au ieşit în stradă, Ciorbea a răspuns că nu le spune nimic pentru că nu face „declaraţii politice”.

„Nu le spun nimic pentru că eu nu fac declaraţii politice. Mă duc să analizez”, a spus Ciorbea.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, în şedinţa CSM, că se gândeşte să îi facă o „vizită” Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, pentru a-i transmite personal că se aşteaptă o luare de poziţie a sa cu privire la OUG pe tema legilor penale.

Afirmaţiile au venit în mijlocul unor discuţii pe tema oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale pe tema OUG emisă marţi seara de Guvern, care modifică legile penale.

Procurorul şef al României, Augustin Lazăr, a declarat, ironic, că în această iniţiativă ar trebui chemat şi Avocatul Poporului. „Ar putea fi chemat şi avocatul poporului să ia atitudine în această problemă, că am remarcat că a fost foarte activ în ultima perioadă”, a spus Lazăr.

Preşedintele Klaus Iohannis a intervenit spunând că ar trebui să îi facă „o vizită”, pentru a discuta aceste lucruri.

„Mă gândesc să-i fac o vizită astăzi (miercuri – n.r.). Nu l-am văzut de mult. Nu mi-e dor de el, dar cred că trebuie să-i transmit personal că aşteptăm cu toţii o luare de poziţie”, a spus preşedintele.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed