Banii din PNRR – prima tranșă primită

 

Guvernul a primit joi (pe 2 decembrie 2021) prima tranșă din zece din fondurile prevăzute în cadrul PNRR, de aproximativ 1,851 miliarde euro.

Cei 1,851 miliarde euro (adică 9.160.043.700 lei, conform convertorului BNR) reprezintă echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate Romaniei, în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR). Plata de prefinanțare va sprijini demararea implementării măsurilor de investiții și de reformă cuprinse în Planul de Redresare și Reziliență al României.

Granturile finanțează proiecte care contribuie la politicile UE. Acestea pot fi acordate în diferite domenii, de la cercetare și educație la ajutor umanitar și beneficiarii acestora sunt în general organizații publice și private, și foarte rar pot fi persoane fizice. Aceste granturi sunt în regim de cofinanțare, nu acoperă în totalitate valoarea proiectului și beneficiarul trebuie să contribuie și el.

Premierul Nicolae Ciucă a precizat vineri, 3 decembrie, că guvernul este în întârziere cu adoptarea unor măsuri pentru implementarea PNRR-ului.

Majoritatea obiectivelor țin de Executiv, dar sunt câteva unde există emoții, spune pentru Europa Liberă fostul ministru USR al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Nu e neapărat vorba de strategia anticorupție, care este într-o formă avansată și ar trebui adoptată fie prin Hotărâre de Guvern, fie prin lege, sau de întârzieri în mecanismul financiar, de care a pomenit și premierul, ci de lucruri care trebuie livrate rapid, cum ar fi sistemul informatic pentru gestionarea PNRR-ului.

Potrivit guvernului, pentru anul 2021 și pentru primul trimestru al anului 2022 sunt planificate 45 de obiective din care 5 sunt deja îndeplinite, iar restul sunt în curs de realizare.

România va primi pe parcursul planului PNRR, un total de 29,2 miliarde euro, din care granturi în valoare de 14,2 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed