BNS a lansat un proiect de sprijinire a femeilor care demarează o afacere

La începutul saptamanii, Blocul National Sindical (BNS) a deschis cel de-al optulea centru de consiliere pentru femeile care vor să înveţe cum să pună pe picioare un plan de afaceri.

„Vom analiza oportunităţile, în aşa fel încât acea afacere să fie viabilă, nu să ne propunem să vindem pietre de pe Lună, Marte, că aşa credem noi că se vinde bine,” a precizat Dumitru Costin, preşedintele BNS.

În vara acestui an, proiectele vor fi evaluate, iar 40 dintre ele vor primi finanţare câte 25.500 de lei, fonduri nerambursabile.

Sindicatele vorbesc şi de câteva domenii în care ar putea fi dezvoltată o afacere: amenajări interioare, call-center sau servicii de curăţenie. Româncele au destule idei.

Cele opt centre de consiliere s-au înfiinţat în cadrul proiectului „ESTHR – pachet integrat de acţiuni pentru dezvoltarea rolului femeii în societatea romanescă”. Proiectul are o valoare de 2,5 milioane euro, este cofinanţat din Fondul Social European, şi se derulează pe o perioadă de 3 ani: noiembrie 2008 – noiembrie 2011.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed