Bursa pierde aproape 5% la mijlocul şedinţei, pe fondul corecţiilor de pe segmentele SIF şi bancar

Acţiunile băncilor şi ale societăţilor de investiţii financiare (SIF) se depreciau semnificativ la jumătatea şedinţei bursiere de marţi, trăgând în jos întreaga piaţă, care a pierdut în medie aproape 5%, în contextul în care îngrijorările investitorilor menţin pe roşu principalii indici din Europa.

La jumătatea şedinţei de marţi, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) creştea cu 23%, până la 4,64 milioane lei (1,08 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat la mijlocul şedinţei precedente, de 3,77 milioane lei (877.000 euro).

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 5,86%, până la 1.947,06 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 4,81%, până la 1.310,68 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 6,67%, până la 8.596,46 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, scădea cu 7,01%, până la 3.691,98 puncte.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed