Care este, de fapt, procedura în cazul accidentelor auto ușoare

Care este, de fapt, procedura în cazul accidentelor auto ușoare. Uneori, oricât de precaut ai fi, accidentele ușoare pot avea loc și doar din cauza celorlalți participanți la trafic.

Nu trebuie însă să te îngrijorezi, pentru că există câteva proceduri simple în cazul accidentelor ușoare. În primul rând contează ce fel de accident s-a produs.

Care este, de fapt, procedura în cazul accidentelor auto ușoare

Mai exact, dacă producerea acestuia a avut loc pe un drum deschis circulației publice sau originea sa a fost pe un asemenea drum, dacă a avut drept cauză avarierea a cel puțin unui vehicul sau deteriorarea altor obiecte din spațiul public și dacă în eveniment au fost implicate două vehicule, dintre care cel puțin unul care se afla în mișcare.

Menționăm faptul că o situație specială o reprezintă cazul în care mașina este tamponată în timp ce staționează, gestionarea acestei situații fiind puțin diferită deoarece, proprietarul vehiculului trebuie șă se prezinte cu acesta la o unitate de poliție pentru efectuarea documentelor de constatare.

Care este, de fapt, procedura în cazul accidentelor auto ușoare

În cazul în care accidentul s-a finalizat și cu victime fie că vorbim de persoane rănite sau decedate, șoferii trebuie să anunțe obligatoriu autotiățile pentru a interveni la fața locului și a consta accidentul, urmând apoi să soluționeze cazul.

Totodată, este de datoria conducătorilor auto implicați în accident să scoată de pe carosabil sau să mute cât mai aproape de bordură/acostament vehiculele avariate, semnalizând prezența acestora pentru a nu bloca traficul. Șoferii trebuie să se prezinte la unitatea de poliție de pe raza căreia a fost produs accidentul în termen de 24 de ore pentru realizarea documentelor de constatare doar în cazul în care nu este încheiată o constatare amiabilă între părțile implicate, în condițiile legii, sau conducătorii auto nu dețin asigurări facultative de avarii auto iar accidentul de circulație s-a soldat doar cu avarierea propriului vehicul.

În cazul unei simple tamponări pe de altă parte, cei doi șoferi pot completa o asigurare amabilă dacă reușesc să se înțeleagă. Dacă nu, poate fi sunată poliția pentru a interveni la fața locului, însă în cele mai multe cazuri, pentru a nu pierde prea mult timp, șoferii aleg doar să complexe actele între ei. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed