Probabil ne-am săturat să fim mereu nepregătiți, să ne prindă toate cele pe căi lăturalnice: iarna, căldura, criza economică, liberalizarea, pandemia etc. Dar și Unirea, minunata Unire, ne-a prins nepregătiți! Românii din Vechiul Regat n-aveau habar de ce se întâmpla în ziua de 1 Decembrie la Alba Iulia, niciun jurnalist regățean n-a fost prezent, nimeni n-a relatat nimic. De abia peste patru zile, un general, Leonte, a trimis câteva rânduri Neamului Românesc, al lui Iorga, despre miracolul la care a luat parte. Pe măsură ce ziarele din Ardeal au sărit Carpații, au început să se împrăștie și veștile.
Politicienii n-au fost pregătiți, neamul n-a știut. E adevărat că la Iași se cunoștea ceva, au fost schimburi de informații, a ajuns convocatorul Adunării. Dar la București, pauză în ce privește Alba Iulia.
Căci evenimentul principal al României din ziua aceea a fost intrarea regelui Ferdinand, a reginei Maria și a armatei în Capitală, și trecerea lor pe sub Arcul de Triumf (nu ăsta de azi, că nu exista atunci, ci sub unul de lemn, amplasat în zona Athenee Palace), după exilul forțat în Moldova pricinuit de pierderile din 1916 în Primul Război Mondial. La recepția de la palat, scria Iorga, unii dintre cei prezenți așteptau ceva informații din Ardeal, dar nu prea era clar ce…
Unirea de la Alba Iulia, nu Marea, a consfințit crearea României Mari. Toate reflectoarele au fost puse pe Transilvania, brandul cel mai puternic. Nu a fost singura unire din acel an. La finele lui martie, Basarabia a decis să se alăture României, după ce un secol a stat sub Imperiul Țarist. Asta a fost o minune și mai mare pentru că nimeni nu se aștepta, nu visa și nu își închipuia că teritoriul de dincolo de Prut va fi al românilor (până în 1812 a fost al moldovenilor deoarece statul era Moldova, iar locuitorii majoritari erau moldoveni). Colapsul Imperiului Rus și revoluția bolșevică au antrenat mișcările proromânești și rezultatul a fost unul nesperat.
În prag de 1 Decembrie, Bucovina a decis același lucru. Apoi a venit Alba-Iulia. Ceva mai înainte, în sec XIX, am avut alipirea Dobrogei, singurul teritoriu nedorit de români din cauza nesiguranței locului. Și așa am ajuns ca la finele lui 1918 să avem un stat uriaș, cu multe etnii și, implicit, cu o diversitate culturală extrem de interesantă.
Dar România Mare nu a fost țara tuturor! La Alba Iulia a fost doar voința populației majoritare. Ceilalți au fost convinși cu greu ulterior, sau deloc, vezi cazul maghiarilor.
Moștenirea lui 1 Decembrie ar fi trebuit să stea într-unul dintre cele mai mari documente care a putut ieși vreodată din mintea noastră de daco-romani amestecați cu pecenegi, cumani, slavi, germani, secui și alte neamuri… Este vorba despre ”Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 decembrie 1918”.
Ce a urmat? Durere! N-am dat singuri cu tesla-n…
La punctul II din Rezoluțiune se spunea că noile teritorii ale României se bucură de autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei pe baza votului universal. Praf în ochi! Alde Brătianu, marele liberal, idolul celor mulți, enormul, a înlocuit Constituanta cu Parlamentul dominat de acoliții lui. Românul Brătianu, aflat pe buzele tuturor liberalilor cîțiști și orbaniști, i-a păcălit pe noii locuitori ai țării noastre mărite. Și așa apărut Constituția de la 1923, care a centralizat totul în mâinile Bucureștiului atotputernic, lăsând provinciile fără nicio decizie. Degeaba au avut moldovenii și ardelenii proiecte de constituție descentralizatoare, că nu i-a luat nimeni în seamă. Ora exactă urma să se dea București și se dă și azi. Ca să nu mai zic că femeile au avut drept de vot de abia în 1948…
Apoi, la punctul III se spunea: ”Adunarea Națională proclamă următoarele: Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.” A respectat România acest punct după 1918? Până în 1990, nema…
Și ce s-a mai spus la Alba Iulia? ”Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat”. Am avut așa ceva? Comuniștii au masacrat Biserica Greco-Catolică, vioara întâi a Unirii, și i-a ucis liderii la Sighet. Și i-au închis pe românii ce au compus Consiliul Dirigent de la 1918 și care erau în viață în 1945: Iuliu Maniu (mort la Sighet), Alexandru Vaida-Voevod (arest la domiciliu), Aurel Vlad (mort la Sighet), Iosif Jumanca (mort la Jilava), Ion Flueraș (mort la Gherla), Emil Hațieganu (închis la Sighet, și eliberat în 1955)…
La finele lui 1918, națiunea era întreagă! Ce am făcut după aia??? Am săvârșit toate grozăviile: psudodemocrațiile, extremismele, Holocaustul, dictaturile, oropsirea țăranilor, hoțiile, sărăcirea și umilirea populației și am generat exodul masiv al compatrioților. Avem totuși două luminițe, două realizări: NATO și UE!
