Ce clauze crede BNR că ar putea fi atacate în instanţă

Eliminarea clauzelor abuzive ar putea atinge stabilitatea sistemului financiar, însă acest lucru este puţin probabil, se arată într-o scrisoare adresată Ministerului de Justiţie de către Banca Centrală. Citiţi mai jos ce tipuri de clauze crede BNR că sunt vulnerabile şi de unde ar putea veni pierderile cele mai mari pentru băncile comerciale.

Conform economica.net, Banca Naţională a trimis o scrisoare de trei pagini către Ministerul Justiţiei în care prezintă concluziile preliminare ale studiului de impact pe clauze abuzive, în contextul intrării în vigoare a două noi articole la legea 193/2000. Studiul a fost cerut de către Fondul Monetar Internaţional la începutul anului, după ce băncile au acuzat pierderi foarte mari dacă le sunt scoase din contracte unele clauze.

 

BNR a trimis băncilor un chestionar, prin intermediul Asociaţiei Române a Băncilor, care să permită „evaluarea implicaţiilor asupra contului de profit şi pierdere a unor decizii judecătoreşti potenţiale privitoare la anumite caracteristici contractuale, în eventualitatea în care acestea ar fi considerate ca având caracter abuziv”.

 

După ce a primit răspunsurile de la bănci, BNR a aplicat o metodologie proprie de calcul, pe care nu a dezvăluit-o nici Ministerului de Justiţie.

 

continuarea pe economica.net

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed