CE: Situaţia lui Strauss-Kahn nu va afecta planurile de salvare pentru ţările din Zona euro

„Suntem încrezători în faptul că va exista o continuitate în operaţiuni şi în procesul decizional al Fondului Monetar Internaţional”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei pe probleme economice, Amadeu Altafaj.

 

„Această chestiune nu ar trebui să aibă vreun impact asupra programelor pentru Grecia, Irlanda sau asupra celui care a fost negociat recent pentru Portugalia”, a afirmat purtătorul de cuvânt, referindu-se la acuzaţiile de agresiune sexuală şi tentativă de viol care îl vizează pe şeful FMI.

 

„Nu se pune problema ca deciziile în curs din Zona euro să fie afectate şi ca această chestiune să aibă un impact asupra deciziilor aplicate în acest moment”, a dat asigurări purtătorul de cuvânt al CE, respingând ascenariile „alarmiste” privind oprirea programelor de finanţare ale FMI.

 

Miniştrii de finanţe din Zona euro urmează să se întâlnească luni la Bruxelles pentru a discuta condiţiile acordării unui ajutor suplimentar economiei elene. Discuţiile de luni sunt umbrite de arestarea şefului FMI, Dominique Strauss-Kahn, care era aşteptat la întâlnire.

 

FMI este reprezentat luni la Bruxelles de Nemat Shafik, unul dintre adjuncţii lui Strauss Kahn. Pe agenda întâlnirii se află şi aprobarea ajutorului de 78 de miliarde de euro pentru Portugalia, precum şi nominalizarea guvernatorului băncii centrale al Italiei, Mario Draghi, drept viitorul preşedinte al Băncii Centrale Europene.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed